Românii au accesat anul trecut, în baza asigurărilor voluntare de sănătate, servicii medicale în valoare de 458 milioane lei, în creştere cu 27% comparativ cu anul 2022.
aceştia sunt bani care nu au mai fost cheltuiţi din fondul public de asigurări sociale de sănătate, putând fi redirecţionaţi, aşadar, spre categorii mai vulnerabile de populaţie.
Reprezentanţii UNSAR susţin că interesul pentru asigurările voluntare de sănătate creşte tot mai mult pe măsură ce românii şi companiile angajatoare devin din ce în ce mai preocupaţi de prevenţie, de menţinerea stării de sănătate şi a unui nivel de bunăstare şi de calitate a vieţii, inclusiv prin accesarea rapidă a unor servicii medicale de calitate.
„Dinamica pozitivă înregistrată pe această piaţă este o dovadă în plus că rezultatele educaţiei financiare încep să se vadă şi că românii acordă o importanţă sporită stării lor generale de sănătate”, a declarat Alexandru Ciuncan, Preşedinte & Director General al UNSAR.
În ultimii ani, segmentul asigurărilor voluntare de sănătate s-a aflat într-o continuă creştere, înregistrând una dintre cele mai susţinute evoluţii la nivelul pieţei de asigurări facultative din România, precizează sursa citată.
Astfel, piaţa asigurărilor voluntare de sănătate este de peste 10 ori mai mare decât acum 10 ani, indicând o tendinţă vizibilă de dezvoltare şi o schimbare în comportamentul românilor şi angajatorilor.
„Aceste poliţe ne pot scuti de un stres major atunci când apar situaţii imprevizibile în viaţa noastră şi pot fi un instrument excelent de prevenţie şi depistare precoce”, a precizat Roxana Băluţă, Specialist Asigurări de Viaţă şi Sănătate şi Coordonator Programe UNSAR.
Asigurările voluntare de sănătate protejează suplimentar bugetul unei familii în cazul producerii unei îmbolnăviri sau a unui accident cu consecinţe nedorite şi, adesea, costisitoare.
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni- Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector- cheie al economiei româneşti, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică.