Consiliul Concurenței caută să plafoneze valoarea reparațiilor ce pot fi decontate prin RCA, asta fiindcă mulți români au ajuns să-și repare mașinile cu ajutorul poliței CASCO.
Tarifele maxime de manoperă pe oră ale oricărui service auto care face reparații pe RCA ar putea fi plafonate, potrivit unui amendament care merge în Parlament și este susținut de Consiliul Concurenței. Propunerea vine în contextul în care unii români apelează la CASCO pentru a-și repara autoturismele, pentru că îi costă mai puțin decât prin RCA.
Românii sub 30 de ani se pot trezi cu dublarea sumei RCA în cazul situațiilor de daună unde nu a fost identificat vinovatul. Astfel, daunele făcute unei mașini în parcare de către un șofer care a părăsit locul pot fi reparate mai ieftin prin CASCO, deoarece întregirea acestei polițe costă mai puțin decât pierderea unei clase bonus pe asigurarea RCA.
„Avem propuneri pentru îmbunătăţirea legislaţiei pe RCA. Cea mai importantă dintre propuneri este de a introduce o referenţiere şi pe zona de costuri. Noi acum avem o referenţiere, deci un preţ orientativ, dacă vreţi, recomandat, asta înseamnă o referinţă cam cât ar trebui să fie preţul. Nu e o obligaţie legală, nu te sancţionează nimeni dacă nu aplici preţul ăla, dar orientează piaţa în momentul când vine autoritatea statului şi spune: preţul ar fi cam atât”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Amendamentele introduse de PSD în Parlament ar ajuta la completarea legislativă inițiată de Autoritatea de Supraveghere Financiară în acest an. Consiliul Concurenței susține astfel o referință de preț cu privire la costul daunelor, din moment ce tariful maxim RCA este plafonat prin lege.
Printre amendamentele propuse de social-democrați se numără și stabilirea cuantumului despăgubirii „numai prin convenție între asigurătorul RCA și persoana prejudiciată pe baza prețurilor/costurilor de piață ale bunurilor, pieselor componente, subansamblelor, materialelor cât și ale manoperei necesare reparației/recondiționării bunului”.