Turbinele eoliene vor fi incluse în categoria constructiilor pentru care se va plati așa-numita „taxă pe stâlp”, conform modificărilor dorite de Ministerul de Finanțe la Codul Fiscal care au fost transmise Parlamentului de către premier.

Proiectul de modificare a Codului Fiscal prevede că autoritățile locale vor putea impozita aceste construcții și a fost inițiat de către PSD și va fi dezbătut în procedură de urgență.

Modificarea a fost susținută inclusiv de Ministerul Finanțelor, care a arătat că o astfel de taxă este justificată în urma eliminării taxei pentru construcțiile speciale, cunoscuta ”taxă pe stâlp”, care a afectat în mod special companiile din domeniul energetic.

În prezent, Codul Fiscal stabilește, la capitolul taxe și impozite locale, că este definită drept ”clădire – orice construcție situată deasupra solului și/ sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite.

Autorii proiectului de lege propun completarea articolului cu următoarea prevedere: ”În categoria clădirilor se includ și turnurile de susținere a turbinelor eoliene”. Inițiatorii arată că noul Cod Fiscal, aprobat în 2015, a creat neclarități în domeniu, fiind necesară revenirea la prevederea vechiului cod, care încadra turnurile de susținere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor asupra cărora autoritățile administrației publice locale puteau să impună impozite și taxe locale.

Proiectul de lege a fost adoptat la finele lunii aprilie de către senatori, urmând a fi votat și de către Camera Deputaților, forul decizional al Parlamentului în domeniu. În vederea întocmirii raportului asupra proiectului.

Guvernul Dăncilă a transmis aleșilor, înainte de vacanța parlamentară, doar niște recomandări de tehnică legislativă. Pe lângă recomandări, Executivul arată că un astfel de proiect de lege va putea ”acoperi viziunea de impozitare și taxă locală” din viitorul Cod al finanțelor locale. Din document reiese, prin urmare, că Guvernul nu are nimic împotriva impunerii unei astfel de taxe, ba, mai mult, așteaptă decizia Parlamentului în acest sens.

Articolul precedentMFP: 500 de lei amendă pentru cei fără internet, cu WC în curte
Articolul următorG20: Vom reforma regulile comerțului mondial cu produse agricole

Comments are closed.