La cererea autorităţilor, Oltchim va introduce suma stabilită ca ajutor de stat de recuperat în tabelul creditorilor, conform legislaţiei naţionale a insolvenţei, arată compania într-o informare trimisă marţi bursei.
Comisia Europeană cere României să recupereze 335 de milioane de euro de la Oltchim, considerând că suma reprezintă ajutoare de stat acordate combinatului după privatizarea eşuată din septembrie 2012.
În acelaşi timp, Comisia a concluzionat că societăţile care au cumpărat activele combinatului nu au beneficiat de ajutoarele acordate, iar răspunderea pentru rambursarea ajutoarelor îi revine Oltchim.
În aprilie 2016, Comisia a iniţiat o investigaţie aprofundată pentru a stabili dacă anumite măsuri luate de România în sprijinul societăţii Oltchim respectau normele UE privind ajutoarele de stat, în special: neexecutarea silită a datoriilor şi acumularea în continuare de sume datorate de Oltchim Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) din România după privatizarea eşuată a societăţii Oltchim din septembrie 2012; anularea de datorii în valoare de peste 300 de milioane EUR de către AAAS şi de către diferite întreprinderi de stat şi continuarea furnizărilor, de către statul român şi de către întreprinderi de stat (CET Govora şi Salrom), către Oltchim fără plată, în ciuda deteriorării situaţiei financiare a societăţii.
Comisia a concluzionat că finanţarea publică acordată de România societăţii Oltchim, de aproximativ 335 de milioane de euro plus dobânzi, este incompatibilă cu normele UE privind ajutoarele de stat şi trebuie să fie recuperată de România.
Pe 10 decembrie Oltchim a anunţat finalizarea contractului de vânzare active încheiat cu Chimcomplex Borzeşti, prin încasarea integrală, în data de 7 decembrie, a preţului tranzacţiei şi prin transferul dreptului de proprietate asupra activelor începând cu data de 8 decembrie. Valoarea tranzacţiei a fost de 589.328.986,12 lei plus TVA şi a fost achitată integral, pentru pachetele 1 – 5 şi parţial 7. Pachetele de active transferate către Chimcomplex S.A. sunt Clorosodice, Oxo-alcooli, Polioli, Servicii pe teren, Vagoane şi VCM/PVC 1. Activele includ terenuri, clădiri, investiţii în curs de execuţie, drepturi de proprietate intelectuală şi alte bunuri mobile reprezentând în principal utilaje, echipamente, tehnologii şi orice alte bunuri similare necesare procesului de producţie. Un număr de 1.164 salariaţi au acceptat încheierea de contracte individuale de muncă cu cumpărătorul Chimcomplex S.A..
În urma acestei tranzacţii Oltchim S.A. a rămas cu active în conservare, pentru care se vor continua procedurile prevăzute prin Planul de Reorganizare.
Oltchim a fost înfiinţat în 1966 sub denumirea de Combinatul Chimic Vâlcea, din 1990 funcţionează sub formă de societate comercială pe acţiuni iar din 1997 devine companie publică prin listarea la Bursa de Valori Bucureşti. Combinatul a intrat în procedura de insolvenţă în ianuarie 2013, fiind administrată de un consorţiu de administratori judiciari.