Cursul flexibil are avantaje faţă de statele care au cursul fix

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a afirmat, marţi, la Constanţa, că experienţa a arătat că ţările care au o politică de curs flexibil au avantaje faţă de cele care ţin cursul fix. ”Credem că politica de curs a fost un avantaj pentru România”, a afirmat Isărescu.

Isărescu a declarat, la Universitatea ”Ovidius” din Constanţa, că din 2000 până în prezent România a avut parcursul cel mai bun pentru a intra în zona euro dintre toate ţările candidate şi că un avantaj în acest sens a fost constituit şi de faptul că ţara noastră are un curs flexibil.

“Experienţa a arătat că cei cu o politică de curs flexibil au avantaje faţă de cei care ţin cursul fix. Ne-am pomenit în iarna acestui an că X, Y vor un curs fix în România. S-au uitat la Bulgaria. Noi ce facem, ne uităm numai la ce ne place, ne uităm numai la active, la pasive nu? Asta e un fel de boală naţională, tot timpul te uiţi la ce îţi lipseşte, nu poţi să le ai pe toate. Credem că politica de curs a fost un avantaj pentru România şi este un avantaj”, a afirmat Isărescu.

El a afirmat că a fost întrebat în Parlament de ce nu este cursul stabil în România, răspunzând că de ce nu este deficit zero.

“Eu am fost întrebat în Parlament, de ce nu e cursul stabil în România? Păi, zic, dumneavoastră de ce nu aveţi deficit zero? Bulgarii nu au voie să aibă deficit că Consiliul Monetar nu îţi dă voie să ai deficit, nu se poate. Sunt extrem de strâmtoraţi, ca să zic aşa, nu pot să cheltuiască mai mult decât încasează. Dar noi ne uităm numai la partea frumoasă, că au cursul fix şi că nu se devalorizează”, a povestit Isărescu.

El a povestit că anul trecut a mers cu maşina de la Ruse la Sofia, iar pe drum a numărat vreo 10 case noi, cele mai multe în apropierea Capitalei Bulgariei, iar la revenire, când a trecut de Giurgiu a făcut acelaşi experiment, fiind vorba de mii de locuinţe noi.

“Am mers anul trecut spre Sofia cu maşina şi de la Ruse a până la Sofia am numărat vreo 10 case noi, maxim, majoritatea în apropiere de Sofia. Când ne-am întors, le-am numărat încă o dată să văd dacă am numărat bine. După ce am trecut la Giurgiu, păi numai la Giurgiu cred că erau vreo trei mii aşa…Pe astea nu le vedem”, a precizat Isărescu.

El a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii ”Ovidius” din Constanţa.