Cum își asigură locuința împotriva dezastrelor jumătate dintre români? Își scot televizorul din priză

Mai mut de jumătate dintre români susţin că scot din priză toate aparatele electrice atunci când pleacă de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp. Tot jumătate din români nu au asigurare facultativă pentru locuință, motivul invocat cel mai des fiind prețul prea mare al poliței.

Români își scot din priză toate aparatele electrice atunci când pleacă de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp. Aproape 52% o fac de regulă iar peste o treime (36%) doar entru o parte dintre aceste instalaţii, reiese dintr-un sondaj desfăşurat în cadrul celei de-a şasea ediţii a campaniei „Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuinţe’, dat publicităţii miercuri.

Așa consideră românii că își iau măsurile de protejare a averii personale. „40% dintre participanţii la sondaj au declarat că locuinţa în care stau nu are o asigurare facultativă şi, întrebaţi de ce au decis să nu încheie o astfel de poliţă, 27,78% dintre aceştia au declarat că este prea scumpă, 14,32% au declarat că nu au încredere în companiile de asigurări, iar 7,05% au declarat că nu au nevoie de ea, pentru că nu i se poate întâmpla nimic locuinţei lor”, se notează în concluziile sondajului de specialitate, conform Agerpres.

Numai 25% știu de amendă

În acelaşi timp, întrebaţi dacă ştiu că pot fi amendaţi în cazul în care nu încheie o poliţă de asigurare a locuinţei, doar 25,8% dintre respondenţi au arătat că ştiu obligaţiile legale ale unui proprietar de locuinţă. 62,47% au declarat că nu ştiu, iar 11,73% au afirmat că nu.

Conform cercetării, când vine vorba despre pregătirea pentru un potenţial dezastru, mai puţin de jumătate dintre români au în casă o trusă de urgenţă în caz de cutremur, în care să fie incluse câteva elemente esenţiale (precum o lanternă, un fluier, câteva provizii, o pătură etc). De asemenea, aproape 8 din 10 români nu au stabilit un loc de întâlnire cu familia, în cazul unui dezastru.

În ceea ce priveşte măsurile speciale de prevenţie şi/sau combatere a unui incendiu, peste 60% dintre respondenţi au răspuns negativ şi doar 12% au declarat că au în casă atât detectoare de fum, cât şi stingător de incendiu, în timp ce aproape 15% au doar detectoare de fum, iar 12% au doar stingător de incendiu.

Aproape 10% folosesc improvizații

Rezultatele studiului citat dezvăluie o altă problemă referitoare la utilizarea mijloacelor de încălzire sau a instalaţiilor electrice improvizate. Astfel, în acest caz, unu din zece români (9,82%) afirmă că foloseşte, în prezent, astfel de improvizaţii.

Totodată, peste jumătate dintre participanţii la sondaj (52%) au declarat că scot din priză toate aparatele electrice atunci când pleacă de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp, în timp ce 36% doar o parte dintre acestea. De asemenea, 3 din 4 români (75,6%)

declară că verifică instalaţiile de utilizare a gazelor şi opresc gazele atunci când pleacă de acasă pentru mai mult timp.

Potrivit sursei citate, 8 din 10 români nu au instalate sisteme de alarmă sau sisteme video pentru protecţia casei lor, în timp ce, dacă aproape 70% dintre respondenţi au declarat că închid complet toate geamurile atunci când pleacă de acasă, peste 28% dintre aceştia lasă geamuri deschise rabatat.

Nu în ultimul rând, aproape 3 din 10 participanţi la sondaj (28,84%) au susţinut că li s-a întâmplat să plece de acasă şi să uite uşa de la intrare descuiată şi/sau geamurile deschise larg.

Aproximativ 25% dintre persoanele intervievate au admis că au pierdut, la un moment dat, cheia de la casă. În urma acestor evenimente, 13% dintre români au optat să schimbe încuietoarea, iar 11% au decis să nu facă acest lucru.

Incendiul, spaima principală

Cea mai mare ameninţare de care se tem românii, atunci când vine vorba de casa lor, este izbucnirea unui incendiu în locuinţa lor sau la vecini (42,14% dintre respondenţi), urmată de cutremur (15,03%), spargerea locuinţei de către hoţi (11,29%), inundarea cu apă din conducte (5,91%), alunecare de teren (3,13%) şi inundaţie din cauze naturale (2,17%). Pe de altă parte, 20,33% au declarat că nu se tem de nicio ameninţare când vine vorba de casa lor.

Sondajul, la care au participat 1.151 de respondenţi, s-a desfăşurat online, în perioada 15 octombrie – 5 noiembrie 2018, prin intermediul portalului asigurarealocuintelor.ro. Din totalul persoanelor chestionate, 49% locuiesc la bloc, iar 51%, la casă. De asemenea, 63% locuiesc în mediul urban, iar 37%, în mediul rural.

Cea de-a şasea ediţie a campaniei naţionale de informare „Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuinţe” a avut loc între 1 şi 31 octombrie 2018 şi a fost desfăşurată de APPA, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, UNSICAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România şi PRBAR – Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare.

Articolul precedentBulgaria mizează pe gazele din Azerbaidjan pentru securitatea energetică
Articolul următorANCPI: 81 mil. lei pentru înregistrarea unor imobile aflate pe 550.000 ha

Comments are closed.