Numărul clienților bancari care au depus cereri de conciliere la CSALB se va dubla anul acesta, după cum estimează reprezentanții instituției.
Peste 1.000 de români au depus, până pe 30 octombrie 2018, la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), o cerere de conciliere cu banca sau IFN-ul, informează instituția, conform Agerpres.
Cel mai probabil, numărul cererilor până la finalul lunii decembrie 2018 va fi mai mult decât dublul celui înregistrat în 2017, când 505 consumatori s-au adresat Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar.
Din totalul cererilor, mai mult de 200 au venit prin aplicaţia online care a devenit operaţională pe site-ul CSALB în urmă cu trei luni.
Prima cerere înregistrată la Centru a fost în martie 2016.
În urma negocierilor purtate cu băncile, 280 de români au găsit o soluţie la problemele lor, în primele zece luni ale anului, faţă de doar 40 în aceeaşi perioadă din 2017, așadar o creștere de șapte ori.
„De la începutul anului am trecut de 430 de dosare constituite şi am ajuns la 280 de dosare în care consumatorii şi băncile au ajuns la o soluţie comună, ceea ce demonstrează o creştere certă a activităţii CSALB şi, implicit, un grad de conştientizare şi de interes tot mai mari, la nivelul cetăţeanului, în ceea ce priveşte soluţionarea pe cale amiabilă a nemulţumirilor cu băncile”, a spus Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al CSALB.
CSALB funcţionează în sprijinul consumatorilor, iar românii care întâmpină probleme cu băncile pot apela gratuit la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar, termenul de soluţionare fiind de 90 de zile. Consumatorii pot apela la CSALB pentru probleme diverse – dacă au popriri asupra sumelor exceptate de la executare, situaţii legate de bani alocaţi prin programe finanţate din fonduri europene, plăţi eronate sau probleme cu transferurile bancare.
Comments are closed.