Prețurile mari de pe piețele de energie și gaze lovește din plin România. O nouă companie își restrânge producția în 2022.

e la cinci hale de electroliză, ALRO Slatina va produce aluminiu în doar două hale. Anunțul a fost făcut chiar de companie. Motivul: criza energetică.

ALRO Slatina, cel mai mare consumator de energie electrică din ţara noastră, îşi va diminua producţia de aluminiu primar cu 60% în 2022.

ALRO a anunțat că activitatea de producție a aluminiului primar se va diminua, de la cinci hale de electroliză la doua hale, cu implementarea de măsuri tehnologice care să permită o repornire rapidă și eficientă atunci când condițiile de pe piețele de energie vor reveni la normal. Decizia a fost luată  în contextul situației excepționale de pe piețele de energie și gaze. Consiliul de Administrație a adoptat, în ședința din 27 decembrie 2021, programul de producție pe anul 2022.

Compania a anunțat că o parte din furnizorii și din clienții săi vor fi afectați.

Potrivit comunicatului ALRO, programul de producție se bazează pe câteva principii economice solide, precum prezervarea lichidității, îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate de către companie, inclusiv plata la timp a salariilor, a impozitelor și taxelor și a serviciului datoriei pentru creditele angajate, precum și adoptarea unui model de business care țintește pe de-o parte să reducă dependența de energia electrică, iar pe de altă parte să mențină pe cât posibil portofoliul de produse, cu excepția celor neprofitabile sau cu marja de profit foarte mică, potrivit aceleiași publicații.

Compania a anunțat că vrea să păstreze sau chiar să crească portofoliul de produse procesate și să diminueze portofoliul de produse primare, dar în 2022 vor fi și măsuri de reducere a costurilor și de eficientizare a activității. Astfel, cantitățile de metal primar care nu vor mai fi produse vor fi compensate parțial cu metal reciclat sau cu metal primar cumpărat de la terți.

Articolul precedentȘedință de Guvern foarte importantă, astăzi – Decizie în privința prețurilor pentru medicamente
Articolul următorMircea Coșea, anunț sumbru: Economia României este în picaj, șocul scumpirilor nu poate fi suportat