Ședință importantă de Guvern chiar înainte de Anul Nou. Printre altele, pe ordinea de zi se regăsește și un proiect de hotărâre prin care sunt compensate prețurile medicamentelor pentru anumite categorii de persoane.

Guvernul are pe ordinea de zi, printre altele, un proiect de hotărâre care prevede că, de la 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, vor beneficia de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor.

În prezent, de acest program beneficiază cei cu pensii de până la 1.299 lei/lună.

Pe ordinea de zi se mai află proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Cabinetul Ciucă va discuta şi un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede acordarea unui sprijin financiar pentru susţinerea activităţii aeroporturilor regionale cu un trafic până în 3.000.000 pasageri pe an pentru care Consiliile judeţene au calitatea de autoritate publică tutelară, pentru depăşirea dificultăţilor financiare cu care se confruntă din cauza pandemiei de COVID-19.

Pentru aeroporturile regionale cu un trafic între 200.000 şi 3.000.000 pasageri pe an bugetul maxim alocat este de 42.544.000 lei, iar pentru cele cu un trafic situat sub 200.000 pasageri pe an bugetul maxim este de 41.494.000 lei.

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă aflat pe ordinea de zi a Guvernului vizează modificarea şi completarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ în privinţa concursului pentru ocuparea unei funcţii publice din administraţia publică centrală şi locală.

Pe ordinea de zi a reuniunii Guvernului se mai află proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPIB-ul global va depăşi pentru prima dată 100 de mii de miliarde de dolari în 2022
Articolul următorCriza energiei intra în a 2-a fază. Încep problemele și concedierile la marii consumatori industriali

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau