Continental extinde capacitățile logistice de la Timișoara

Furnizorul german de componente auto și anvelope Continental, prezent în România cu șapte unități de producție, a achiziționat 32 de hectare de teren de la grupurile de firme Uzinele Mecanice Timișoara (UMT) și Prompt, teren care reprezintă majoritatea fostei platforme industriale UMT din Timișoara, pentru a-și extinde capacitatea de depozitare și optimiza costurile generale de logistică, potrivit Profit.ro.

Continental deține în România șapte unități de producție și patru centre de cercetare și de dezvoltare, în Timișoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov și Iași. Continental este partener al unui joint-venture în Slatina și are un centru de distribuție a anvelopelor în București. Continental are aproape 20.000 de angajați în România, unde produce anual peste 150 de milioane de unități destinate industriei auto.

În cei 18 ani de activitate la Timișoara, Continental a investit peste 460 milioane de euro în fabrica sa de anvelope și a creat peste 2.500 de locuri de muncă. Continental Anvelope Timișoara a produs și livrat, până în prezent, 200 de milioane de anvelope clienților din Europa și din întreaga lume.

În Timișoara, compania produce o gamă largă de anvelope, cu dimensiuni între 13 și 20 de țoli, în linie cu cerințele pieței, incluzând anvelope cu valoare ridicată pentru automobile premium,  anvelope inovatoare pentru automobile electrice, precum și anvelope pentru vehicule comerciale ușoare (VAN).

Articolul precedentCE se pregătește să riposteze la creșterea de către SUA a taxelor pentru importurile din UE
Articolul următorSe va scumpi tot ce este raportat la euro. Vezi ce spune previziunea CFA la 6 luni, pentru cursul de schimb

Comments are closed.