Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu, a trimis luni Corpul de Control la Complexul Energetic Hunedoara şi la Termocentrala Mintia, pentru a verifica aprovizionarea cu cărbune, modul în care au fost respectate procedurile de achiziţii, dar şi motivele pentru care o parte din angajaţi nu şi-au primit salariile la timp.
„Sunt mai multe aspecte asupra cărora am suspiciuni şi pe care le doresc elucidate pe deplin, aspecte deosebit de importante pentru bunul mers al economiei şi al sistemului energetic naţional. Doresc o verificare amplă în legătură cu situaţia producerii energiei electrice, cu aprovizionarea cu cărbune şi în legătură cu stocurile existente, mai ales că am intrat din plin în sezonul rece. Totodată, vreau să văd cum au fost respectate regulile privind organizarea şi funcţionarea celor două entităţi, cum s-au respectat procedurile de achiziţii şi care este gradul de realizare al investiţiilor aprobate”, a declarat ministrul Economiei Virgil-Daniel Popescu, într-un comunicat transmis luni seara AGERPRES.
În acelaşi timp, Popescu a anunţat că doreşte să afle motivele pentru care o parte din angajaţi nu şi-au primit salariile la timp.
„Sunt foarte interesat să aflu de ce managementul Complexului Energetic Hunedoara nu a reuşit să gestioneze aşa cum este normal plata salariilor. Vreau să transmit un mesaj ferm către angajaţii CEH: ei trebuie să ştie că nu vor avea probleme cu plata
salariilor, iar cauzele care au dus la acest incident nefericit şi regretabil trebuie remediate, pentru ca situaţii de acest gen să fie evitate în toată industria”, a mai afirmat ministrul Economiei.
Sindicatul „Solidaritatea Hunedoara” a solicitat vineri intervenţia Guvernului în analiza situaţiei economice de la Termocentrala Mintia, atrăgând atenţia asupra lipsei cărbunelui pentru perioada de iarnă, ceea ce afectează producţia de energie electrică, dar şi plata drepturilor băneşti.
Sindicaliştii cer ca reprezentanţii guvernului să se deplaseze la termocentrala Mintia în perioada 6-10 ianuarie pentru a lua o decizie privitoare la continuarea activităţii la acest producător de energie electrică.
„Sindicatul Solidaritatea Hunedoara solicită implicarea de urgenţă a Guvernului României în vederea evitării opririi activităţii de producere a energiei electrice şi termice în cadrul Termocentralei Mintia ca urmare a politicii de falimentare dusă chiar de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, cu efecte deosebit de grave asupra cetăţenilor municipiului Deva precum şi asupra instituţiilor publice locale, şcoli, grădiniţe, spitale, etc. Solicităm prezenţa reprezentanţilor Guvernului României cu responsabilităţi legate de funcţionarea Societăţii Complexului Energetic Hunedoara şi a Termocentralei Mintia, la sediul acesteia, în săptămâna 06-10 ianuarie 2020, în vederea adoptării unor hotărâri care să ducă la evitarea sistării activităţii termocentralei”, se arată într-o adresă pe care Sindicatul „Solidaritatea Hunedoara’ a transmis-o vineri Executivului şi premierului Ludovic Orban.
Liderul sindical Cristian Iştoc a menţionat că, din cauza lipsei cărbunelui, producţia de energie electrică a scăzut, într-o perioadă în care importurile de energie sunt în creştere. Scăderea producţiei de energie electrică se reflectă şi asupra drepturilor băneşti, care au fost achitate parţial angajaţilor, afirmă preşedintele Sindicatului „Solidaritatea Hunedoara”.
„Nu avem un stoc de cărbune pentru iarnă, deşi preţul energiei electrice este unul favorabil. De asemenea, avansurile salariale pe luna decembrie au fost întârziate. Ele trebuiau plătite vineri, iar acum ni s-a promis că vom primi banii în cursul zilei de luni”, a declarat, pentru AGERPRES, liderul sindical.