Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, în primele 11 luni ale anului 2018 comparativ cu perioada similară din 2017, cu 6,7% ca serie brută, tot pe creştere fiind şi volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei care a avansat, ca serie brută, cu 5,9%, potrivit INS.
Astfel, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2018 comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2017, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a crescut cu 6,7%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+34,4%), comerţul cu autovehicule (+14,3%) şi la activităţile provenite din comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+1,6%). Activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor au scăzut cu 12%.
În perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2018 comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2017, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 7,5%.
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2018 a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,9% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2017, provenită de la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+10,1%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+7,7%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+3,1%) şi de la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+2,7%) Activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană au scăzut cu 0,4% .
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2018 a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,4% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2017.
Conform INS, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna noiembrie 2018, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 1,1% ca urmare a creşterii înregistrate la activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (+8,7%) şi la comerţul cu autovehicule (+0,6%). Scăderi au înregistrat comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-2,0%) ?i comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-1,0%).
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2018, comparativ cu luna precedentă a înregistrat o creştere cu 4,0%.
În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna noiembrie 2018, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o scădere cu 4,4% datorată scăderilor înregistrate la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-13,4%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-4,9%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-3,9%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-2,3%). Activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative au crescut 0,3%.
Volumul cifrei de afaceri, pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2018 faţă de luna precedentă a scăzut cu 0,1%.
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna noiembrie 2018, comparativ cu luna noiembrie 2017 a înregistrat o creştere cu 7,6% datorată creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+43,2%), comerţul cu autovehicule (+13,4%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+2,8%). Activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor au scăzut cu 6%.
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2018 a înregistrat o creştere cu 7,3% faţă de luna noiembrie 2017.
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna noiembrie 2018 a înregistrat o cifră de afaceri cu 9,1% mai mare comparativ cu luna noiembrie 2017, provenită de la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+19,1%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+17,7%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+11,8%) şi de la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+0,2%). Activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor au scăzut cu 15,8%.
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2018 a crescut cu 8,4% comparativ cu luna noiembrie 2017.