Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a pierdut deja două procese cu firma italiană de infrastructură Tirrena Scavi din cauză că a reziliat contractele cu italienii.
În ultimul dosar, Tribunalul București a decis pe 15 mai că cei de la Tirrena Scavi au dreptul să primească 6.739.775,79 lei din fondurile de rezervă ale proiectului Centura Timișoarei la care se vor adăuga dobânzi calculate din mai 2021 și până în prezent.
”Admite în parte cererea. Respinge capătul de cerere formulat în principal, ca neîntemeiat. Admite în parte capătul de cerere formulat în subsidiar. Obligă pârâtele să revizuiască Ordinul de Modificare nr. 4 (Om Rez nr. 01), în sensul consemnării că reclamanta este îndreptăţită, pentru lucrările de arheologie suplimentare, să acceseze rezervele de implementare în vederea recuperării unor costuri în cuantum de 6.739.775,79 lei. Obligă pârâta CNAIR să plătească reclamantei dobânzi legale penalizatoare, calculate conform art. 3 alin. (21) din OG nr. 13/2011, la suma de 6.208.420,11 lei, începând cu data de 27.05.2021 şi până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Obligă pârâtele să plătească în solidar reclamantei suma de 174.168,40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă debitului principal (124.168,40 lei), onorariu avocat (40.000 lei) şi onorariu expert (10.000). Obligă pârâta CNAIR să plătească reclamantei suma de 3.964,86 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă debitului accesoriu. Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 18.000 lei, cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI- a civilă. Pronunţată astăzi, 15.05.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, se arată în minuta deciziei Tribunalului București.
Acest dosar a fost deschis în octombrie 2021 la Tribunalul București atunci când Tirrena Scavi a chemat în judecată CNAIR și Asocierea de firme ”SC VENTRA PROJECT MANAGEMENT SRL & UTIBER KOZUTI BERUHAZO KFT”. CNAIR anunța în ianuarie 2020 că a semnat contractul cu această asociere de firme pentru „Supervizarea proiectării şi execuţiei Variantei de ocolire Timişoara Sud”, lucrare câștigată inițial de Tirrena Scavi.
Conform unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului referitoare la unele măsuri pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, ”rezervele de implementare” menționate în decizia Tribunalului București sunt o categorie de fonduri incluse în contractele semnate pentru obiectivele de investiții finanțate din fonduri europene din domeniul infrastructurii publice de transport, energie, mediu, dezvoltare urbană, regenerare urbană, eficiență energetică și iluminat public finanțate din fonduri europene denumite în continuare proiecte de infrastructură, care cuprind în structura devizului general de investiții cheltuieli privind protecția mediului, cheltuieli privind relocările de utilități, precum și alte categorii de cheltuieli similare necesare pentru implementarea proiectelor și care sunt independente de voința beneficiarului sau a executantului de lucrări sau care nu pot fi prevăzute cu exactitate la data organizării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică sau a contractului sectorial, după caz, dar sunt strict necesare pentru implementarea proiectelor de infrastructură.
Nu este însă singurul proces pierdut de cei de la CNAIR cu firma italiană Tirrena Scavi.
Curtea de Apel București urmează să soluționeze contestația formulată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere împotriva unei alte decizii a Tribunalului București pronunțată în octombrie 2023.
La acel moment tribunalul a decis că CNAIR este bună de plată către Tirrena Scavi pentru o serie de lucrări de la Pitești. Pretențiile Tirrena Scavi au fost admise doar în parte, firma italiană declarând și ea apel împotriva soluției.
”Admite în parte cererea. Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 533.990,08 lei plus TVA reprezentând diferenţa de evaluare a activităţii de excavare suplimentară şi transport. Respinge in rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15.679,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă Pronunțata prin punerea soluției la dispoziția partilor prin intermediul grefei instanței, azi, 20.10.2023”, se arată în minuta deciziei Tribunalului București din octombrie 2023.
Compania italiană Tirrena Scavi se află în prezent în colaps, firma fiind administrată de un lichidator judiciar din martie 2023.