„La sfârşitul lui 2022, PIB-ul a fost aproape 300 de miliarde. Dacă a fost 300 de miliarde, iar pentru anul acesta există o perspectivă de 330 de miliarde, eu îmi asumasem atunci ca obiectiv guvernamental, indiferent cine va fi la guvernare, ca în 2027 România să depăşească un PIB de 500 de miliarde de euro, ceea ce este foarte posibil”, a declarat, joi, Nicolae Ciucă.

În lumina evaluărilor agențiilor de rating, Ciucă subliniază potențialul economiei românești. „Am văzut că toate agenţiile de rating au păstrat evaluările de anul trecut, ca atare avem în continuare o abordare stabilă şi în viitor, sunt alte agenţii care spun că în 2025 avem potenţial să depăşim Polonia.”

Fostul premier a trecut în revistă rezultatele economice relevante care plasează România astăzi într-o situație favorabilă, rezultate datorate în primul rând relației pe care Guvernul condus de PNL a dezvoltat-o cu mediul de afaceri românesc.

„Am văzut un mediu de afaceri absolut lăudabil, care a venit şi cu idei, şi cu propuneri, care îşi riscă propriii bani pentru afaceri care nu întotdeauna reuşesc, dar o fac cu curaj. Şi aici am considerat, ca prim-ministru, că este nevoie, de la nivelul Guvernului, să asigurăm această predictibilitate şi această încredere de sprijin a mediului de afaceri din România. Totodată, am avut o colaborare şi un dialog absolut deschis cu mediul de afaceri străin, am fost Guvernul care am reuşit cea mai mare atracţie de investiţii străine directe, 11 miliarde”, a subliniat președintele PNL, la un post TV.

Acesta a menționat că a condus guvernul care a realizat cea mai mare absorbţie de fonduri europene, 11,3 miliarde euro într-un an.  Dar și faptul că România a atins în 2022 un procent de 75% absorbţie fonduri europene, cu o perspectivă să atingem peste 90% la sfârşitul acestui an.

Ciucă a vorbit și despre rolul pe care l-au jucat investiţiile de la bugetul de stat.

„A fost cel mai mare buget de investiţii, 72 de miliarde de lei în investiţii. Pentru că, investiţiile sunt motorul economiei”, a concluzionat acesta.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCalcule înainte să dai drumul la calorifer: Cât va costa încălzirea la iarnă, în funcție de numărul de camere
Articolul următorVeniturile lui Mugur Isărescu, în pericol. Câștigul guvernatorului BNR s-ar putea înjumătăți, suma este URIAȘĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau