CFR SA nu își mai poate plăti angajații. 20.000 de oameni vor primi doar o treime din salariu

CFR SA nu își mai poate plăti angajații. 20.000 de oameni vor primi doar o treime din salariu
CFR SA a anunțat, marți, că nu mai dispune de sumele de bani necesare pentru a-și mai putea plăti angajații. Astfel, 20.000 de salariați nu vor primi decât o treime din salariu.
CFR SA a anunțat, marți, că nu mai dispune de sumele de bani necesare pentru a-și mai putea plăti angajații. Astfel, 20.000 de salariați nu vor primi decât o treime din salariu.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii transmite că aceasstă situație se va rezolva rapid și a cerut companiilor din sectorul feroviar să inlăture de urgență întârzierea de la plata salariilor.
Instituția a informat că deficiențele de management au fost identificate și vor urma decizii pentru înlăturarea blocajelor.
În ceea ce privește finanțarea companiilor, discuțiile au fost deja inițiate la nivelul Guvernului în contextul rectificării bugetare, a precizat Ministerul.
Mai mult, prevederile din Legea bugetului de stat pe acest an interzic depășirile de fonduri de salarii raportat la anul trecut sau pierderi în creștere în bugetul companiei.
Citește și:
- 13:12 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, s-a alăturat apelului lui Călin Georgescu de a planta copaci – FOTO/VIDEO
- 13:03 - Călin Georgescu a plantat copaci, alături de numeroși români care îi sunt alături: Va înflori nădejdea și prosperitatea acestui popor
- 07:45 - SUA trimit mii de pușcași marini în Orientul Mijlociu
- 07:33 - De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











