Au trecut 5 zile de când Ministerul de Finanțe trebuia să publice execuția bugetară pentru primele cinci luni ale anului. Apar primele voci care anunță riscul „falsificării unor date”
Întârziere nepermis de lungă a publicării execuției bugetare – stabilită pentru data de 25 a fiecărei luni.
Niciodată în ultimii ani nu s-a trecut de data de 1 a lunii următoare cu publicarea execuției – în care se vede deficitul bugetar sau creșterea cheltuielilor.
Senatorul Florin Cîțu îl acuză pe ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, recent votat președinte executiv al PSD, că ar aștepta un semnal de la Moscova pe datele bugetare:
„Oricat ai incerca Orlando sa ascunzi informatiile, raman urme si stim unde sa ne uitam!
Ce faci Orlando? Astepti aprobarea de la Moscova pentru fiecare executie bugetara lunara?
Alta explicatie nu exista. Adica exista dar e la fel de urata pentru tine- falsificarea datelor din executia bugetara.
Pana la venirea lui Orlando la finante executia bugetara se publica in data de 25 pentru luna precedenta. Ani de zile a functionat perfect.
Orlando a inceput cu o zi intarziere. Dupa aceea doua zile etc.
Gaura care trebuie acoperita este asa de mare sau legaturile cu Moscova sunt din ce in ce mai dificil de facut?
Din punctul meu de vedere ce se intampla este penal.
Curtea de Conturi vad ca tace. Vom avea grija ca Presedintele Curtii de Conturi sa raspunda pentru aceasta tacere.
Orlando si toti cei din finante responsabili pentru aceste “intarzieri” vor raspunde personal”, a scris senatorul Florin Cîțu pe Facebook.