Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, după 13 ani de negocieri aproape fără speranță, România va fi acceptată în Spațiul Schengen. Dar nu cu totul, ci doar cu transportul aerian și cel maritim. Cel rutier este promis pentru 2025. Prin urmare, ce înseamnă acest lucru, concret, pentru români, în contextul în care cea mai mare problemă, aglomerația din vămi, nu va fi eliminată?

Eurodeputatul Victor Negrescu explică care sunt principalele avantaje ale românilor în urma aderării parțiale la spațiul Schengen. Printre acestea se numără tranzitul accesibil în țările deja membre, intensificarea schimburilor comerciale și creșterea investițiilor în România.

„România intră în spațiul Schengen! S-a trecut o primă etapă importantă și ne câștigăm un drept de foarte mult timp meritat”, scrie, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, vicepreședintele Comisiei pentru Educație din Parlamentul European.

„Aveam ca opțiuni fie să intrăm în două etape, fie să continuăm să stăm la poarta spațiului Schengen cum am stat timp de 13 ani. Ceea ce nu au putut toți ceilalți, iată că am reușit acum. Aderarea la spațiul Schengen pe cale aeriană, dar mai ales pe cale maritimă, aduce din start beneficii enorme României. Mai mult, România se conectează complet la zona de liberă circulație, devenind membră cu drepturi depline în mecanismele Schengen, și face ca drumul spre intrarea pe cale terestră să fie ireversibil”, continuă Negrescu.

Care sunt avantajele aderării la Schengen aerian și maritim

„Avantajele aderării țării noastre la spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă sunt clare. Și pentru alte țări înaintea României, precum Austria, Italia si Grecia, procesul de eliminare al controlului la granițe s-a desfășurat pe parcursul mai multor luni. Iată care sunt beneficiile:

1. Cetățenii români vor circula mai ușor în alte state din spațiul Schengen, câștigând un drept pe care îl meritau. Vorbim de milioane de pasageri anual. Acest lucru înseamnă și că românii din diaspora se pot întoarce mai ușor acasă pe cale aeriană beneficiind de numeroasele aeroporturi existente în România, aflate multe dintre ele în proces de extindere și modernizare. Practic amortizăm economic aceste investiții cheie și dezvoltăm infrastructură aeroportuară;

2. România va putea transporta mai ușor în zona Schengen produse de maximă necesitate folosind transportul aerian. Acest lucru se aplică la transportul de medicamente, transportul în regim de urgență, transportul unor echipamente tehnice sensibile, transportul coletelor sau transportul logistic cu componentă civil-militară.

3. Țara noastră va deveni mai atractivă pentru investiții, investitorii străini și turiști. Aceștia vor putea să călătorească mai rapid și vor putea conecta mai bine filialele lor din România cu cele din alte state din spațiul Schengen. De altfel, la nivelul anului 2022, 585 de milioane din cei 900 de milioane de turiști care au călătorit în străinătate au venit în Europa, reprezentând 65% din totalul la nivel global, ceea ce face ca spațiul Schengen să fie cea mai vizitată zonă din lume. Totodată, România poate deveni gazda mai multor evenimente de mare amploare.

4. Aderarea României la spațiul Schengen pe cale maritimă va facilita intensificarea schimburilor comerciale, accelerând transportul de mărfuri pe această rută, țara noastră urmând a deveni astfel principala poartă de acces în Uniunea Europeană din estul Europei. Deja Portul Constanța a înregistrat în 2022 o creștere de peste 15% a cantității de marfă manipulată față de 2021, a treia cea mai mare creștere în rândul porturilor europene, iar 1,6% din volumul transportului portuar maritim, exprimat în mărfuri încărcate şi descărcate în transport maritim la nivel european, se realiza prin România la nivelul anului precedent.

5. Intrarea în mecanismele tehnice asigură conectarea serviciilor consulare, abilitarea personalului de frontieră și acces nelimitat la toate mecanismele și procesele decizionale din spațiul Schengen. România își câștigă dreptul de a fi la masa deciziilor din zona de liberă circulație, făcând procesul ireversibil.”, scrie Victor Negrescu în mesajul său

Sursa: Newsinn

Articolul precedentNenorocirea de la Ferma Dacilor se poate repeta oricând în Năvodari. Cherhana care funcționează fără autorizații, o adevărată bombă cu ceas
Articolul următorIohannis a promulgat bugetele pe 2024 și majorarea pensiilor și salariilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau