Ministrul Finanțelor – Adrian Câciu a anunțat oficial că toate instituțiile financiare internaționale recomandă României să treacă la impozitarea progresivă. Anunțul lui Câciu vine după ce PNL a precizat, din nou, că nu susține aplicarea impozitului progresiv, ci este pentru cota unică. În plus, Câciu dezminte acuzațiile liberalului Florin Cîțu că s-ar pregăti un acord cu FMI.

„Toate instituţiile financiare internaţionale recomandă României trecerea într-o perioadă medie de timp la impozitarea progresivă”, a anunțat, miercuri, ministrrul Finanțelor – Adrian Câciu. Întrebat despre perioada la care s-a referit, ministrul Câciu a afirmat că este vorba de „trei-cinci ani”.

„Vom avea această dezbatere. Nu trebuie să ne ascundem că nu vom acea această dezbatere. Nu este momentul să discutăm în acest moment că va fi introdusă mâine impozitarea progresivă dacă ar fi agreată de coaliţie. Nu trebuie să ne ascundem de faptul că toate instituţiile financiare internaţionale recomandă României trecerea într-o perioadă medie de timp la impozitarea progresivă, trei-cinci ani”, a afirmat ministrul de Finanţe.

„Urmează recepţia raportului Băncii Mondiale, care este făcut în baza jalonului din PNRR care a prevăzut să avem o analiză a regimului fiscal, cu un consultant care să fie recunoscut internaţional şi de aceea a fost aleasă Banca Mondială, urmează publicarea acestui raport”, a adăugat Adrian Câciu.

Întrebat despre „gaura de 20-30 de miliarde de lei”, Adrian Câciu a explicat: „Nu știu de ce vorbiți de gaură. Deficitul public este unul care e public, de la inceputul anului se stie care va fi la final de an. Am spus că a existat o încetinire în colectare de 4,7 miliarde care ar trebui recuperată prin masuri pe care instituțiile cu atribuții în colectare sa le ia si sa reechilibreze pe partea de venituri”.

ADRIAN CÂCIU: România nu pregătește un Acord stand-by cu FMI

”Vreau să îi dau o replică nu neapărat unei persoane, unui purtător așa de mesaje care creează isterie, emoţie în spaţiul public. România are în fiecare an relaţii instituționale foarte bune cu toate instituţiile financiare internaţionale, inclusiv cu Comisia Europeană, cu Fondul Monetar, inclusiv cu Banca Mondială. Toate aceste trei instituţii financiare acordă asistenţă tehnică pe anumite tipuri de politici publice în România. Nu înseamnă că România pregăteşte un acord de tip stand-by, cum am avut în 2010, pentru că România nu se află în situaţia din 2010. Și acea situaţie în care a intrat România până la urmă nu s-a datorat doar politicii interne, ci mai ales politicii internaţionale, când am avut o criză de proporţii la nivel mondial.

Nu este vorba… şi repet ca să audă şi domnul fost ministru de Finanţe”, a precizat Adrian Câciu, referindu-se la Florin Cîţu.

FLORIN CÎȚU, REPLICĂ DUPĂ CE CÂCIU NEAGĂ UN POSIBIL ACORD CU FMI ȘI „GAURA” DE LA BUGET 

Fostul premier și ministru de Finanțe – Florin Cîțu a menționat într-un mesaj, după anunțul lui Adrian Câciu, că „vor urma consecințe” după „situația dezastruoasă a României este cunoscută astăzi de Comisia Europeană, agențiile de rating și FMI”.

„Datele oficiale ale MF-PSD arată fără dubiu- este nevoie de o corecție de peste 30 de miliarde lei la buget.

Toți românii știu că socialiștii care au adus România în pragul falimentului nu pot să fie tot cei care să propună soluții. Dacă aveau soluții le foloseau si nu ajungeam aici. Trebuie să plece!

Situația dezastruoasă a finanțelor României a fost ascunsă până acum de MF-PSD. Dar astăzi dezastrul este cunoscut de Comisia Europeană, de agențiile de rating și de FMI. Vor urma și consecințe!

România în acest moment are doar două variante:

1. Face reformele din PNRR și niciun român nu va avea taxe mai mari și nici salariile tăiate.

2. Merge pe mâna lui Ciolacu, nu face reformele din PNRR și atunci vom avea taxe și suprataxe noi și un acord cu FMI”, a scris Florin Cîțu într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Articolul precedentParlamentul a adoptat legea privind taxa de solidaritate. Ce sumă plătește OMV Petrom?
Articolul următorMĂSURI DE AUSTERITATE. Simulări la Guvern pe suprataxarea românilor până pe 15 mai – Anunțul premierului Nicolae Ciucă