Preşedintele Klaus Iohannis paricipă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde se va discuta despre viitorul buget multianual al UE pentru perioada 2021 – 2027, combaterea schimbărilor climatice, precum şi relaţiile externe ale Uniunii.

”Preşedintele Klaus Iohannis va participa, de asemenea, la Summitul Euro în format extins, precum şi la reuniunea Consiliului European – articolul 50, care va avea loc în contextul rezultatelor alegerilor anticipate din Marea Britanie”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, preşedintele României va pleda pentru un buget ambiţios care să asigure realizarea cu succes a obiectivelor Uniunii pentru deceniul viitor.

,,Referitor la combaterea schimbărilor climatice, preşedintele României va pleda pentru continuarea eforturilor la nivelul Uniunii pentru definirea măsurilor menite a sprijini tranziţia către o neutralitate climatică, în vederea adoptării Strategiei pe termen lung a Uniunii Europene privind schimbările climatice, în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris.

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine că este esenţial să existe o înţelegere comună asupra principiilor şi condiţiilor care să permită statelor membre să contribuie în mod echitabil la obiectivul Uniunii privind o economie circulară şi neutră din punct de vedere al impactului asupra climei”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

 

Articolul precedentMinistrul de Finanţe: Nu vom introduce taxe noi în 2020
Articolul următorCîțu s-a împrumutat de 500 de milioane de lei de la bănci