Efectele ieșirii Marii Britanii din UE încep deja să apară mai devreme decât credeau politicienii și analiștii, iar impactul economic și social este major. Honda a hotârât să renunțe la fabrica din Anglia. În urmă cu doar două săptămâni, un alt constructor auto japonez, Nissan, a provocat o surpriză prin anunţul că renunţat la planurile privind construcţia modelului crossover X-Trail la uzina sa de la Sunderland
Constructorul auto japonez Honda urmează să anunţe în scurt timp decizia de a închide singura sa uzină din Marea Britanie în anul 2022, o decizie care va duce la pierderea a 3.500 de locuri de muncă, a declarat luni pentru Reuters un deputat britanic.
Închiderea acestei uzine, amplasată în sud-vestul Marii Britanii, a fost anunţată în premieră de Sky News şi BBC, iar ulterior a fost confirmată şi de deputatul conservator din regiunea Swindon, Justin Tomlison.
Decizia celor de la Honda de a închide uzina de la Swindon, care potrivit presei britanice ar urma să fie anunţată în mod oficial marţi dimineaţa, este o nouă lovitură pentru Guvernul de la Londra care se luptă să menţină atractivitatea ţării în pofida turbulenţelor provocate de Brexit şi a incertitudinilor care există în mediul industrial cu privire la consecinţele ieşirii din UE fără un acord.
În urmă cu doar două săptămâni, un alt constructor auto japonez, Nissan, a provocat o surpriză prin anunţul că renunţat la planurile privind construcţia modelului crossover X-Trail la uzina sa de la Sunderland (nord-estul Marii Britanii). Nissan, Honda şi un al treilea producător nipon Toyota, sunt responsabile împreună pentru aproape jumătate din automobilele construite în Marea Britanie.
Pe lângă Brexit, sectorul auto din Marea Britanie se confruntă cu numeroase provocări, precum scăderea vânzărilor de automobile diesel sau încetinirea pieţei auto chineze. La începutul anului, producătorul auto britanic Jaguar Land Rover a anunţat că va renunţa la 4.500 de locuri de muncă, adică 10% din efective. La rândul său grupul american Ford va renunţa la 1.000 de locuri de muncă din Marea Britanie, în cadrul unui amplu plan de restructurare a operaţiunilor din Europa.