Demisii, vânzări de active în piețe, mai cu seamă pentru lira sterlină și solicitări din partea prim-ministrului Regatul Unit de a demisiona, acestea au fost subiectele care au influențat piețele.
Sesiunile recente de tranzacționare au fost deosebit de intense, cu volatilitate în exces, în special pentru perechea valutară a lirei sterlină în raport cu dolarul american, declanșate de publicarea unui text care descrie termenii prin care Marea Britanie și Uniunea Europeană s-ar putea despărți în luna martie a anului viitor, adică acordul pentru Brexit.
Proiectul de 585 de pagini, convenit între echipa Theresei May și oficialii de la Bruxelles, a fost deja atacat de politicienii din întregul parlament al Regatului Unit.
Ceea ce se va putea întâmpla în continuare este incert dar, cu siguranță, pe termen foarte scurt, cea mai importantă provocare pentru premierul May este un posibil vot de neîncredere, adică o moțiune de cenzură împotriva cabinetului.
Ar putea fi demis cabinetul May?
Poziția Theresei May a fost supusă unei presiuni etreme pe final de săptămână, după demisiile mai multor membri ai guvernului ei, printre care Dominic Raab, secretarul pe parte de Brexit, cel care a condus negocierile cu UE. Acești politicieni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la diverse chestiuni, inclusiv durata în care Anglia va rămâne într-o uniune vamală cu UE, aspect considerat a fi capabil să înăbușe viitoarele negocieri comerciale cu alte națiuni la nivel global, conform CNBC.
Însă, în ciuda unui total de șapte membri ai guvernului care au renunțat la pozițiile lor, May a refuzat să își modifice poziționarea, declarând într-o conferință de presă că s-a concentrat pe leadership și pe adoptarea acordului de către Parlament.
Conform regulilor proprii ale Partidului Conservator, 48 de declarații de intenție cu privire la un vot de neîncredere asupra premierului May reprezintă necesarul pentru a declanșa o procedură specifică în Parlament. Până în prezent, cel puțin 20 au fost deja făcute publice și se așteaptă ca un număr de alte astfel de inițiative să fi fost trimise, dar nu și declarate încă.
Dacă 48 de parlamentari conservatori susțin un vot de neîncredere, se va trece la vot, iar premierul va avea nevoie de peste 50% din voturi pentru a rămâne în funcție. În plus, dacă ar câștiga acest vot, nu ar mai putea fi contestat din nou pentru cel puțin un an.
Posibilele reacții viitoare din piețe
Lira sterlină a înregistrat, recent, cea mai mare pierdere suferită într-o singură zi în raport cu euro și dolarul american din ultimii doi ani. Sesiunea de vineri a reprezentat o stabilizare a lirei față de dolar, dar creșterea de doar 0,4% la 1,2824 nu a putut compensa nici pe departe picajul din sesiunile precedente.
Graficul zilnic al lirei sterline în raport cu dolarul, sursa: tradingeconomics.com
Cu toate acestea, se preconizează o scădere în continuare a lirei sterline. Vineri dimineață, Reuters a raportat că sunt posibile, în continuare, inițieri de poziții „short” (pe scădere) pe lira sterlină, în special prin intermediul contractelor de tip Options. Pe de altă parte, optimiștii din piață spun că lira s-ar putea aprecia până la 1,40 în raport cu dolarul, în cazul în care acordul pentru Brexit va trece de Parlament.
Comments are closed.