Premierul Ilie Bolojan a vorbit vineri despre o posibilă listare pe bursă a unor pachete minoritare ale unor companii de stat precum CEC sau Compania Națională Aeroporturi București.
“Un element important este cel al piețelor financiare și e nevoie să mobilizăm resurse pe piețele financiare din România.
Avem rezerve importante care pot fi valorificate dacă vom lista la bursă pachete minoritare ale unor companii publice care și astăzi sunt listate, fără să ne pierdem controlul asupra acestor companii sau să listăm la bursă companii care astăzi nu sunt listate, CEC-ul, de exemplu, Aeroportul Otopeni”, a declarat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă organizată la 100 de zile de la preluarea guvernării.
Șeful Executivului a explicat că o astfel de listare oferă “o mai bună gestionare a acestor companii, vom revigora bursa, vom folosi mai bine banii pe care îi avem în fondurile de pensii, vom îmbunătăți transparența acestor companii și, cu siguranță, având și un acționar privat, vor fi mai bine administrate, vom avea servicii mai bune și profituri mai bune”.
“E o zonă pe care n-am exploatat-o suficient și trebuie să o declanșăm în perioada imediat următoare”, a adăugat Ilie Bolojan.





















