Parlamentul European nu are nicio obligație de a dezvălui modul în care aleșii trimiși la Bruxelles își cheltuiesc alocațiile pe care le primesc în plus față de salariul lor, a decis, Curtea Europeană de Justiție.
Iată o știre care face să dispară ”distanța” dintre București și Bruxelles și întețește luptele intestine in formațiunile politice pe malurile Dâmboviței, pentru accesul pe listele de la ”europarlamentare”.
Verdictul Curții europene de justiție vine după trei ani după ce un grup de jurnaliști a cerut instanței UE să examineze legalitatea refuzului Parlamentului de a transmite informații privind sumele forfetare destinate cheltuielilor de deplasare, indemnizațiile de ședere, indemnizațiile pentru cheltuieli generale și cheltuielile cu personalul angajat în echipa parlamentarului. Instanța confirmă astfel refuzul Parlamentului de a face publice aceste informații.
Cazul a fost adus în instanță în 2015 de un consorțiu de jurnaliști de investigație numit „Proiectul deputaților europeni”, care a depus plângeri juridice după ce li sa refuzat accesul la documentele privind alocațiile.
Grupul a publicat anul trecut un raport care detaliază abuzul pe scară largă a sistemului de către deputații europeni.
Parlamentul a susținut că acordarea de acces complet la aceste indemnizații ar încălca regulile de protecție a datelor și ar aglomera activitatea administrației, cu verificarea modului de cheltuire a banilor acordați drept sume forfetare.
Cu alte cuvinte, administrația Parlamentului European primește spre decont o cheltuielile făcute de parlamentari dar nu este în atribuțiile ei să și se pronunțe asupra modului în care parlamentarii cheltuie acei bani. Și nici nu să dezvăluie acele cheltuieli.
Iată cum distanța dintre Parlamentul de la București și cel de la Bruxelles se reduce la zero, și aici și acolo birocrația îngropând orice formă de transparență legată de cheltuirea banilor contributorilor europeni.
În acest moment oficialii de la Bruxelles pot cheltui sub acoperirea confidențialității suma de 4.416 de euro pe lună – cunoscută sub denumirea de „alocație de cheltuieli generale” – pe care deputații europeni o primesc ca sumă forfetară. Suma se adaugă salariului brut. Un simplu europarlamentar are un salariu brut, înainte de impozitare în valoare de € 8611.
În acest context nu este de mirare că bătălia pentru un loc de europarlamentar și luptele intestine din interiorul partidelor românești indiferent dacă sunt proeuropene sau anti, se duce la cu o intensitate demnă de cauză mai bună.
Comments are closed.