Viceguvernatorul Băncii Angliei, Ben Broadbent, a fost forțat să-și ceară scuze după ce a descris economia Regatului Unit ca fiind „la menopauza”, punând banca centrală într-o nouă postură delicată în domeniul comunicării.
Remarcile, făcute într-un interviu acordat Daily Telegraph, au declanșat o serie întreagă de plângeri despre sexism și vârstă. Momentul a fost deosebit de nefericit pentru Banca Angliei, la doar două zile după ce guvernatorul Mark Carney a găzduit o conferință privind diversitatea în sectorul bancar central. Plângerile vin în urma criticilor cu referitoare la politica de comunicare a băncii în privință politicii monetare, eveniment care a dominat săptămâna trecută prin conferința de presă a lui Mark Carney, de după ședința Băncii Angliei privind rata dobânzii pentru lira sterlină.
Premierul Theresa May a intrat, de asemenea, în această controversă prin declarația făcută prin purtătorul ei de cuvânt, care a afirmat ca „nu este un termen pe care ea l-ar folosi”. Adică fără să-l critice în mod direct pe reprezentantul băncii centrale, adoptând mai degrabă un procedeu de comunicare ultra-diplomatic.
„Îmi cer scuze pentru proasta mea alegere a limbajului din interviul acordat ieri pentru Daily Telegraph și regret ofensele produse cu această ocazie”, a declarat Broadbent într-o declarație emisă ulterior. „Eu încercam să explic sensul cuvântului „climacteric „, termen folosit de istoricii economici pentru a descrie o perioadă de creștere scăzută a productivității ce a avut loc în secolul al XIX-lea. Productivitatea economică este ceva care afectează pe fiecare dintre noi, de toate vârstele și genurile”, a mai declarat oficialul Băncii Angliei.
Lira sterlină a scăzut, în sesiunea curentă, cu aproape 0,2% în raport cu dolarul, dar acest aspect ține mai degrabă de întărirea dolarului, prezentă în sesiunile recente, decăt de influențele acestei declarații belicoase.
Comments are closed.