Guvernul României

Avertisment din partea analiștilor financiari internaționali: deficitul bugetar al României s-ar putea adânci la 3,4% din PIB în 2019, mult peste cota asumată de 3 procente din PIB.

 

Agenția Fitch Ratings a confirmat vineri ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale României la „BBB minus”, perspectiva asociată pentru ambele calificative fiind stabilă, însă avertizează că deficitul bugetar s-ar putea adânci la 3,4% din PIB în 2019, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Plafonul de ţară al României a fost confirmat la „BBB plus”, iar calificativul pe termen scurt în valută şi monedă locală a fost confirmat la „F3”.

„Ratingurile de tip investment grade atribuite României sunt sprijinite de nivelul moderat al datoriei publice, şi indicatorii privind PIB-ul per capita şi dezvoltare umană, care sunt mai ridicate decât ale altor state din categoria „BBB”. Acestea sunt comparate cu deficitul bugetar, deficitul de cont curent, gradul de îndatorare externă, care sunt mai ridicate decât ale altor state din categoria „BBB”, şi cu relaxarea fiscală pro-ciclică, care expun riscurile la adresa stabilităţii macroeconomice”, susţine Fitch.

Bugetul guvernului pe 2019 prevede reducerea deficitului general guvernamental la 2,8% din PIB, de la 3% din PIB în 2018 (faţă de un nivel mediu de 1,9% din PIB la alte state din categoria „BBB”). Totuşi, proiectata creştere a veniturilor (15,7%) pare extrem de optimistă, deoarece Fitch crede că se bazează pe estimări macroeconomice nerealiste privind consumul, inclusiv o creştere de peste 3% a ratei angajării în sectorul privat (faţă de un avans de 1,7% în 2018). Consiliul Fiscal a identificat de asemenea costuri cu plata dobânzilor care ar putea duce la cheltuieli mai ridicate. În anii precedenţi, Guvernul şi-a putut îndeplini ţintele prin includerea investiţiilor de capital. Totuşi, Fitch crede că această strategie şi-a atins limitele şi se aşteaptă la adâncirea deficitului bugetar la 3,4% din PIB în acest an.

Relaxarea fiscală ar putea continua în 2020 şi dincolo de acest interval, în special dacă Guvernul merge mai departe cu planurile de majorare a pensiilor cu încă 40% în septembrie 2020 (după o majorare de 15% aprobată pentru septembrie 2019). În absenţa reformelor pentru creşterea veniturilor, Fitch estimează adâncirea deficitului bugetar la 4% din PIB în 2020, ceea ce ar majora nivelul datoriei publice ca procent din PIB la 37,9%, de la 35% în 2018, deşi încă este uşor sub nivelul mediu de 38,8% proiectat pentru alte state din categoria „BBB”.

Riscurile sunt în sens negativ şi sunt parţial legate de politicile impredictibile, în special ţinând cont de ciclul electoral din următorii doi ani, avertizează agenţia de evaluare financiară, potrivit Agerpres.

Implementarea de către autorităţi a controversatei Ordonanţe de urgenţă privind taxele din decembrie 2018 şi apoi modificarea unor măsuri, în urma presiunii BNR şi a sectorului privat, subliniază slăbiciunea cadrului fiscal şi dificultăţile cu care se confruntă Guvernul în vederea majorării veniturilor pentru a îndeplini promisiunile legate de cheltuieli. Fitch estimează că impactul fiscal al măsurilor revizuite va fi foarte limitat, în special al taxei pe activele bancare. Totuşi, avertizează agenţia, există riscul unor efecte negative în ceea ce priveşte impactul nefavorabil pentru mediul de afaceri, investiţii şi creşterea economiei.

Pentru sectorul bancar, noile taxe ar urma să afecteze foarte puţin profitabilitatea, Fitch aşteptându-se la o stabilitate cuprinzătoare în industria bancară. Indicele de adecvare a capitalului rămâne ridicat, rata creditelor neperformante continuă să scadă şi există lichidităţi masive. Ciclu de creditare pare moderat în contextul creşterii economice rapide din ultimii ani, împrumuturile către sectorul privat înregistrând un avans de 7,9% în 2018, ceea ce ajută la reducerea riscurilor unei bule de creditare şi a efectelor negative asupra întregii economii, apreciază agenţia de evaluare financiară.

Fitch continuă să estimeze o încetinire graduală a activităţii economice în 2019-2020, cu un ritm mediu de creştere a PIB-ului de 3,1%, în linie cu nivelul mediu din alte state din categoria „BBB”, dar comparativ cu un avans de 4,6% în perioada 2013-2018.

„Din 2014, consumul privat a fost principalul motor al creşterii şi ne aşteptăm ca tendinţa să continue pe termen mediu, dar la un ritm mai lent, ţinând cont de un avans mai redus previzionat pentru salarii. Investiţiile ar trebui să se redreseze în 2019-2020, după ce s-au contractat în 2018, în urma absorbţiei mai ridicate de fonduri europene. Ţinând cont de reducerea populaţiei, PIB-ul per capita ar trebui să continue să crească semnificativ, atenuând deficitul faţă de restul UE”, susţine Fitch.

Deficitul de cont curent s-a adâncit la 4,5% din PIB în 2018, cel mai ridicat nivel din 2012 şi faţă de un nivel mediu de 1% din PIB la alte state din categoria „BBB”. Adâncirea reflectă creşterea semnificativă a importurilor de bunuri şi servicii şi stagnarea creditelor transferabile. Fitch estimează adâncirea suplimentară a deficitului de cont curent la 5,5% din PIB în 2020. Creşterea rapidă a salariilor, care depăşeşte creşterea productivităţii, erodează competitivitatea costurilor, contribuind la adâncirea deficitului de cont curent, apreciază agenţia de evaluare financiară.

Principalii factori de risc care, individual sau colectiv, ar putea duce la o acţiune negativă de rating sunt: deficite fiscale ridicate, care să ducă la o creştere rapidă a raportului datorie guvernamentală/PIB, şi o supraîncălzire a economiei sau o aterizare dură, care să submineze macrostabilitatea economică, o deteriorare semnificativă a balanţei de plăţi.

În sens invers, principalii factori care, individual sau colectiv, ar putea duce la o acţiune pozitivă de rating sunt: reducerea riscurilor de instabilitate macroeconomică, îmbunătăţirea credibilităţii politicii macroeconomice, implementarea unei consolidări fiscale care să îmbunătăţească traiectoria pe termen lung a raportului datorie guvernamentală/PIB şi o îmbunătăţire sustenabilă a finanţelor externe.

Articolul precedentCe a pățit Uber pe bursa de la New York în prima zi de listare. Ghinionul numit Trump
Articolul următorMiliardarii din UK au câștigat sume uriașe după anunțul Brexitului