Avans de 40% pentru profitul Teraplast în primele 9 luni din 2018, pe fondul creșterii sectorului de construcții. Acțiunea, însă, scade

Rezultatele financiare pozitive raportate de Grupul Teraplast atestă creșterea sectorului de construcții, prin cererea ridicată pentru materiale specifice, bazându-se în aceeași măsură și pe o strategie de dezvoltare eficientă.

Grupul Teraplast a raportat un profit net de 22,3 mil. RON în primele 9 luni ale anului, în creștere cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut. Avansul vine pe fondul unei evoluții pozitive a vânzărilor, în special a celei înregistrate de divizia Steel, a cărei pondere în total venituri este de aproape 60%. Astfel, vânzările diviziei Steel au crescut cu peste 208% față de aceeași perioadă a anului precedent, până la 350,7 mil. RON, fiind urmate de vânzările înregistrate de divizia de mase plastice, cu o majorare de peste 33%, până la 240,7 mil. RON, conform unei analize Tradeville remisă redacției Realitatea Financiară.

Compania a beneficiat de o creștere a cererii de materiale de construcție, mai ales dinspre sectorul de clădiri rezidențiale, trendul pozitiv fiind susținut de creșterea veniturilor populației, derularea programelor de stimulare a împrumuturilor ipotecare, dar și de o politică monetară expansionistă la nivel național, cât și global.

Totodată, rezultatele Teraplast vin pe fondul implementării unei strategii eficiente de investiții și dezvoltare a companiei, care a vizat, printre altele, achiziția fabricii din Serbia de panouri sandwich și preluarea controlului companiei Depaco. La doar un an de la deschidere, TeraSteel Serbia a înregistrat un volum de vânzări de peste 1 mil. de metri pătrați de panouri termoizolante și peste 100.000 metri liniari de tablă cutată, în valoare de aproximativ 13 mil. EUR.

Graficul evoluției lunare a lucrărilor de construcții, sursa: analiză Tradeville

La capitolul investiții, compania își propune să continue campania de investiții, în luna septembrie 2018 depunând trei proiecte prin „Schema de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie”, în valoare de 15 mil. EUR. Proiectele vizează achiziția de utilaje și echipamente pentru creșterea capacitaților de producție, diversificarea portofoliului și înființarea de noi unități de producție.

Graficul zilnic al acțiunilor Teraplast, sursa: bvb.ro

Cu toate acestea, acțiunile Teraplast nu consemnează o performanță bună în acest an, situându-se, la referința sesiunii de marți, de 0,3490, în scădere cu 12,75% de la începutul anului și până în prezent.

Articolul precedent– REVISTA PRESEI – Trocul revine. Înapoi în viitor
Articolul următorCine câștigă și cine pierde de pe urma rezultatului alegerilor din SUA

Comments are closed.