Cine câștigă și cine pierde de pe urma rezultatului alegerilor din SUA

Vor exista, cu siguranță, și câștigători dar și perdanți pe piața bursieră, ca urmare a faptului că republicanii și democrații vor fi nevoiți să împartă Congresul în urma rezultatului alegerilor parțiale de marți.

Câștigătorul cel mai important ar putea fi, în general, piața de capital, atâta timp cât administrația Trump va păstra, pe mai departe, cele realizate deja de președintele Donald Trump. În același timp însă va continua să fie ținută „în șah” în privința multora dintre acțiunile sale extreme, cum ar fi războaiele comerciale. În sesiunea de miercuri, Wall-Street-ul a câștigat peste două procente, cu indicele Nasdaq Composite de tehnologie înregistrând cea mai bună performantă, plusând cu aproape 2,5%.

Companiile industriale și cele din sectorul materiilor prime ar putea fi printre cele mai performante pe speculația că politicienii vor putea negocia o înțelegere privind infrastructura, conform analiștilor de pe Wall Street chestionați de CNBC. Pe de altă parte,  companiile de medicamente ar putea ajunge sub presiunea unui plan bipartizan de a menține în frâu prețurile la medicamente.

Limitarea tensiunilor comerciale, pozitivă pentru acțiuni

Cu democrații care vor controla camera inferioară a unei structuri de putere divizate, Trump ar putea fi forțat să își îndulcească strategia comercială agresivă față de China. Războiul comercial dintre cele două națiuni a pus presiune pe piețele financiare și, adesea, a lăsat investitorii în incertitudine în privința viitorului relațiilor dintre cele două mari puteri economice.

Spre exemplu, acțiunile Caterpillar, cele care au fost puternic afectate de războiul comercial dus de Trump, au crescut cu 4,5% în sesiunea de miercuri.

O reducere a tensiunilor comerciale dintre Washington și Beijing va permite participanților la piață să se reorienteze în privința creșterii economice puternice din SUA, a declarat  Binky Chadha, analist-șef în cadrul Deutsche Bank. În plus, opinia analistului este că acest aspect va pute conduce la un „raliu puternic” pentru piețele de capital.

Casa Albă a impus, în septembrie, tarife vamale pentru produse din China în valoare de 200 miliarde de dolari, cu o rată stabilită să crească la 25% până la sfârșitul anului, cu excepția cazului în care țările vor ajunge la un consens în negocierile comerciale. Ca răspuns, Beijingul a spus că va impune taxe pe 5.207 de produse din SUA, în valoare de aproximativ 60 de miliarde de dolari.

Suportul bipartizan pentru infrastructură: pozitiv pentru materii prime, companii din zona industrială și de energie

Deși republicanii și democrații nu sunt de acord cu privire la o mare varietate de propuneri de politici economice, membrii ambelor părți au susținut reformele în infrastructură. Orice progres în acest sens ar putea fi profitabil pentru companiile expuse proiectelor de investiții publice, cum ar fi producătorii de mașini, producătorii de oțel și furnizorii de petrol și gaze.

Companiile farmaceutice: o țintă comună?

Analiștii continuă să speculeze că Trump și Congresul SUA ar putea găsi o zonă comună în ceea ce privește reducerea prețurilor la medicamente, o potențială frână pentru domeniul sănătății dar și a medicilor specialiști.

Acțiunile majorității companiilor farmaceutice precum Pfizer, Merck și Johnson & Johnson au crescut în sesiunea de miercuri, însă această creștere a fost sensibil mai slabă decât raliul înregistrat pe Wall-Street.

„Trump s-a aliat adesea cu democrații în ceea ce privește importul de medicamente din alte țări care controlează astfel prețurile. De asemenea, Trump a susținut în trecut ideea de a permite guvernului federal să-și folosească ascendentul pentru a negocia prețuri mai mici pentru programul Medicare, o altă idee susținută fervent de democrați „, conform opiniilor exprimate de Michael Zezas, analist din partea Morgan Stanley.

Articolul precedentAvans de 40% pentru profitul Teraplast în primele 9 luni din 2018, pe fondul creșterii sectorului de construcții. Acțiunea, însă, scade
Articolul următorMinisterul Energiei pune bețe în elicea energiei eoliene, privând consumatorul de cel mai ieftin curent electric

Comments are closed.