Investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 80,266 miliarde lei în semestrul I 2024,în creştere cu 5,6%, comparativ cu semestrul I 2023, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS).
”În trimestrul II 2024 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 45,758 miliarde lei, în creştere cu 5%, comparativ cu trimestrul II 2023. În semestrul I 2024 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 80,266 miliarde lei, în creştere cu 5,6%, comparativ cu semestrul I 2023”, arată datele INS.
În trimestrul II 2024, comparativ cu trimestrul II 2023, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 5%, creştere înregistrată la toate elementele de structură: utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 12%, la alte cheltuieli de investiţii cu 4,4% şi la lucrări de construcţii noi cu 2%.
În semestrul I 2024, comparativ cu semestrul I 2023, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 5,6%, creştere înregistrată la elementele de structură: alte cheltuieli cu 71,4% şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 5,5%.
Scădere s-a înregistrat la elementul de structură lucrări de construcţii noi cu 2,5%.