Apple, retrogradată a doua oară într-o săptămână pentru scăderea vânzărilor iPhone

Acțiunile Apple au fost retrogradate, pentru a doua oară de la publicarea raportului privind rezultatele financiare, de data aceasta de către Rosenblatt Securities, care a declarat că și-a redus așteptările pentru producția de iPhone.

Compania a redus ratingul aferent celei mai mari companii publice din SUA, la „neutru” de la „cumpărare” argumentând că va fi dificil pentru Apple să compenseze volumul mai slab al vânzărilor cu prețuri mai mari în cea de-a doua jumătate a anului 2019.

„Estimările privind ultimul trimestru din acest an reflectă punctul nostru de vedere cu privire la reducerea vânzărilor și reducerea producției pentru iPhone XS / XR”, a declarat analistul Jun Zhang, citat de CNBC.

De asemenea, Apple a fost retrogradată, vineri, de Bank of America Merrill Lynch, la doar o zi după publicarea rezultatelor financiare.

Graficul zilnic al acțiunilor Apple, sursa: cnbc.com

Apple, care a înregistrat recent cea de-a cincea săptămână consecutivă de scăderi ale acțiunilor, a terminat ultima sesiune din săptămână pe minus cu 6,6%, cea mai slabă performanță zilnică din ianuarie 2014. Compania a raportat, joi seara, vânzările de iPhone care au ratat estimările, a oferit estimări dezamăgitoare ale veniturilor și a declarat că nu va mai raporta cifra vânzărilor de dispozitive iPhone.

În sesiunea curentă, acțiunile Apple au scăzut cu 3%, până la 201 dolari, în urma celei de-a doua retrogradări, conducând la un total de aproape -10% de la raportarea rezultatelor financiare.

Articolul precedent– REVISTA PRESEI – Surpriză de proporții! Care este cea mai urmărită emisiune TV din România
Articolul următorMinimele de azi sunt doar punctul de plecare pentru maximele de mâine – interviu cu un investitor avizat

Comments are closed.