Apple a anunțat noua gamă de telefoane. Dezamăgire pentru investitori: cotația scade cu peste 1%

Într-un event special, ținut în noua locație Steve Jobs Theater, Cupertino, oficialii Apple au prezentat noile  de produse din gama smartwatch și iPhone. Cu toate că acestea prezintă o serie de îmbunătățiri, atât pe parte de software cât și pe parte de hardware, investitorii, în primă instanță, nu au fost suficient de mulțumiți astfel încât să reușească să împingă în sus cotația Apple.

IPhone Xs, este rezistent la apă și vine cu un ecran OLED de 5,8 inch, a anunțat directorul de marketing al Apple, Phil Schiller. Noul telefon este continuatorul modelului iPhone X, lansat anul trecut, cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a companiei și contribuie la extinderea liniei de produse high-end a Apple.

IPhone Xs oferă un procesor nou pentru performanțe mai rapide, spațiu de stocare de până la 512 GB, ecran îmbunătățit pentru o reprezentare mai bună a culorilor și o nouă culoare aurie.

În plus, Apple a anunțat lansarea celui mai mare telefon de până acum: iPhone Xs Max, care „poartă” un ecran OLED de 6,5 inci.

Apple a prezentat, de asemenea, un nou ceas din seria AppleWatch, ajuns acum la a patra iterație. Acesta va prezenta o mai bună urmărire a capacităților de fitness și noi funcții de sănătate, a anunțat, miercuri, directorul executiv Jeff Williams. Ecranul este cu 30% mai mare decât cel al precedentei generații, aplicațiile de bază au fost actualizate și reproiectate, iar utilizatorii pot personaliza o față nouă a ceasului.

Aspectul interesant al întregii prezentări a fost acela că, spre finalul acesteia, la capitolul „One more thing”, oficialii Apple nu au adus în atenția publicului un produs din gama de vârf a companiei ci, mai degrabă, unul din categoria inferioară, iPhone XR.

Dacă prețul variantei de bază a modelului Xs va începe de la 999 de dolari și cel al Xs Max de la 1.099 de dolari, varianta iPhone XR, cu o singură cameră principală, va avea un preț de pornire de doar 759 de dolari.

Evoluția acțiunilor Apple, sursa: cnbc.com

Dacă este să luăm în considerare variația cotației Apple din timpul sesiunii de tranzacționare curente, putem lesne observa că, în timpul prezentării Apple Watch, dar și a modelelor de telefoane Xs și Xs Max, coțația Apple a scăzut, însă imediat după anunțul iPhone XR, prețul acțiunilor a recuperat din terenul pierdut anterior, urmând ca, la final de sesiune, să revină pe o scădere de peste 1,2%.

Articolul precedentSchimbări importante în componența indicelui S&P500: Google, Facebook, Netflix, Twitter nu vor mai fi considerate companii IT
Articolul următorS-a făcut dreptate! După ce pensia i-a crescut cu 50% într-un an, un român are cea mai mare pensie de stat din UE

Comments are closed.