Pensia cea mai mare din România a crescut în anul 2018 cu aproximativ 50% ajungând de la 34.700 lei la 51.334 lei. Această pensie este cea mai mare pensie de stat din Europa, primită de o persoană care nu a deținut demnități de stat.
La începutul lunii august 2018, din informațiile furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), si preluate de Capital, cel mai bine plătit pensionar din România avea o pensie specială brută de 56.816 lei (12.250 euro). Asta după ce și anterior majorării pensiei sale argeșeanul care a condus Penitenciarul Colibași avea o pensie record pentru România 30.700 lei (aproximativ 8600 euro).
Din informațiile pe care le deține Realitatea Financiară, acum, respectivul pensionar are cea mai mare pensie de stat din Europa a unei persoane care nu a deținut demnității în statul respectiv sau în instituții eminamente bugetare de referință, cum ar fi Curtea Constituțională.
Ca reper, pensia medie din Germania (de Vest) este putin peste 1.200 euro. Anul 2018 a adus un impozit pentru 54,000 de pensionari germani datorită creșterii valorii pensiei anuale peste 9000 euro/persoană.
În Europa pensii de stat mai mari de decât favorizatul sorții din România au doar foștii demnitari, cum sunt președinții statelor. Aceștia pot care cumula pensia pentru calitatea de fost șef de stat cu pensia corespunzătoare activității din sectorul public pe care a prestat-o anterior preluării preluării mandatului înaltei poziții oficiale.
Cel mai elocvent exemplu il oferă Franța. Fostul președinte Holland are o pensie de stat ca fost președinte în cuantum de 6.220 euro brut / lună. Acesta este o pensie specială care nu ține cont de durata mandatului și cotizația la fondul de pensii în acestă perioadă.
Prin cumulul de pensii urmare a activității de deputat și alte funcții publice deținute în decursul timpului, Francois Holland ajunge la 15.000 de euro – cu doar 2750 euro mai mult decât pensionarul îmbogățit de Olguta Vasilescu. PSD a făcut (încă o dată) dreptate!
Comments are closed.