Ar trebui adoptate măsuri pentru a se evita o nouă criză financiară, spune cancelarul german Angela Merkel.

 

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, care a participat la Forumul Economic de la Davos, din Elveţia, a declarat că în privinţa a numeroase probleme în Uniunea Europeană nu există unanimitate de vederi, că Europa trebuie să adopte decizii rapide în ceea ce priveşte unele probleme internaţionale şi să-şi asume mai multă responsabilitate, potrivit Rador.

Referindu-se la necesitatea adoptării unor măsuri pentru a nu se mai repeta criza din anul 2008, Merkel a afirmat că încrederea pieţelor într-un sector financiar stabil nu este la nivelul dorit şi că încă se mai resimte criza financiară mondială. Măsurile adoptate după criza bancară au asigurat un control mai bun asupra băncilor şi s-au obţinut unele progrese, dar a subliniat că nu trebuie făcut niciun fel de concesie în privinţa acestor controale.

Merkel a spus că nu există unanimitate în Uniunea Europeană în privinţa a numeroase probleme, că Europa trebuie să adopte decizii mai rapide faţă de problemele internaţionale şi că trebuie asumată mai multă responsabilitate. Amintind că a semnat împreună cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, Acordul de la Aachen privind crearea armatei europene, Merkel a adăugat: „Vrem să contribuim la consolidarea Europei. Armata Uniunii Europene nu este alternativă la NATO sau rivala Alianţei Nord-Atlantice, din contră, va prelua numeroase poveri de pe umerii NATO”.

Merkel a subliniat că problemele internaţionale vor fi soluţionate prin acţiuni comune şi că această cale trebuie continuată fără concesii în privinţa globalizării. Cancelarul Germaniei a mai spus că cei care se opun globalizării alunecă spre populism şi a adăugat: „Dacă veţi spune ”America înainte de toate” şi veţi vorbi apoi de globalizare, nu vă va crede nimeni”, făcând astfel trimitere la Trump. Merkel a afirmat că pentru crearea unei arhitecturi globale nu trebuie făcute concesii şi a continuat: „În acest moment există dificultăţi în sistemul multinaţional, ceea ce reprezintă un avertisment serios la adresa ordinii mondiale. Toată lumea ar trebui să-şi facă datoria”.

Articolul precedentPreşedintele BCE, sună alarma pentru zona euro
Articolul următorBancherul român care a pierdut o avere după introducerea „taxei pe lăcomie”