Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, joi, că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Inspectoratul Teritorial de Muncă şi alte autorităţi ale statului vor declanşa în august o campanie de controale vizând evaziunea fiscală şi munca „la negru”.

Motivul acestor acţiuni este, potrivit ministrului, descurajarea evazunii şi a muncii la negru, potrivit Profit.ro.

Eugen Teodorovici a mai spus că firmele corecte fiscal, cele care îşi achită obligaţiile către stat până la termenul prevăzut de lege, vor putea beneficia de bonificaţii aplicate la aceste sume, de 1-5%, în contextul în care firmele cu datorii către stat vor beneficia în curând de restructurarea financiară, potrivit Profit.ro.

Articolul precedentRomânia, admonestată de Comisia Europeană pentru restricţiile la comeţul cu gaze naturale
Articolul următorVodafone, venituri în scădere în primul trimestru