Allianz-Tiriac a preluat portofoliul de asigurări bancassurance de la Astra

Allianz-Tiriac a preluat portofoliul de asigurări de bunuri persoane fizice bancassurance Astra, cesionate în favoarea Raiffeisen Bank și Piraeus Bank, acoperite până în prezent de compania Astra, aflată însă în faliment.

Operațiunea confirmă informațiile anunțate de Profit.ro la finele anului trecut. Allianz-Țiriac Asigurări a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, o cotă de 13,77% din piața asigurărilor generale și de viață, devansând astfel City Insurance, liderul industriei la finele anului 2017, a cărei cotă a fost de 12,53%.

Protocolul de transfer a fost semnat de către Astra, prin lichidatorul judiciar KPMG Restructuring SPRL, iar finalizarea achiziției este supusă aprobărilor legale.  Circa 6.000 de polițe de asigurare de viață și de credit sunt încă valide în portofoliul Astra Asigurări, compania care și-a pierdut licența în august 2015 și a intrat de facto în faliment în aprilie 2016. Asigurările sunt atașate unor credite ipotecare pe zeci de ani și cesionate băncilor de clienți ai Raiffeisen și BCR.

Inițial, în cursa pentru cele 6.000 de polițe – importante nu atât ca număr sau ca prime brute încasate, cât ca deschizătoare de drumuri într-o relație cu două dintre cele mai mari bănci locale – au intrat două companii, respectiv Omniasig VIG și Allianz Țiriac.

Articolul precedentDobânzi nesemnificative și totuși depozitele în lei ale populației au crescut cu 1 la sută
Articolul următorCompaniile acceptate în “Programul național multianual de microindustrializare” pot primi finanțări de 450.000 de lei

Comments are closed.