Decizia de a impune taxe pe anexele din gospodării – cotețe, solarii, cuști de câini sau alte construcții folosite de oamenii de la sat pentru subzistență – a stârnit un val de critici puternice. Alexandra păcuraru denunță măsura ca fiind o taxă care lovește direct în gospodarii români și în tradițiile rurale. În loc să sprijine micii producători și familiile care trăiesc din munca proprie, autoritățile par să transforme fiecare element al gospodăriei într-o sursă de impozit.

Alexandra Păcuraru a tras un semnal major de alarmă: Astfel de decizii nu fac decât să adâncească problemele economice ale oamenilor simpli, punând presiune pe cei care deja se confruntă cu facturi mai mari, prețuri ridicate la hrană și medicamente, dar și cu restricții privind sacrificarea animalelor în gospodării. În viziunea sa, măsurile adoptate de Ilie Bolojan nu reprezintă o reformă fiscală, ci o politică abuzivă ce îngroapă tradițiile românești și împinge gospodarii la sapă de lemn.

„L-am auzit pe acel domn care spunea că se va conforma și va dărâma cotețul. Nu, să nu dărâme cotețul, să se unească cu restul și să dărâme mafia care guvernează România.

Vedeți, în Polonia au câștigat suveraniștii. Observăm deja că viața polonezilor s-a îmbunătățit. În România au câștigat progresiștii, și Ilie ne-a sărăcit. A pus taxe peste tot, pe murături – nu uitați de murături, că suntem în sezon –, pe solarii, să nu mai avem nici castraveți nici roșii, să nu mai avem niciun fel de legumă românească. Au pus taxe pe coteț, pe cușca câinelui, a mărit impozitele la case, la mașini, pe toate. Plătim carburanți mai scumpi, facturi mai mari, hrană mai puțină dar scumpă, medicamente mai scumpe, în curând ne va taxa și pentru ritmul în care vom îndrăzni să respirăm.

Se apropie Crăciunul. Bucatele românești, cele tradiționale, sunt de negăsit. În gospodării ați văzut că nu mai au voie să sacrifice porci. Atunci unde vor fi porcii sacrificați? Pentru că poliția vine la gospodar și îl amendează, DSP la fel, abatoare nu sunt, centre autorizate fixe sau mobile nu există în România. Vrei să cumperi porc de Crăciun sau să vinzi, nu ai variante. Nici măcar în mediul online nu mai ai voie să scrii cuvântul „porc” pentru că este totul blocat, până aici au ajuns acești progresiști.

Astăzi am fost la slujbă la mănăstirea Dumbrava. Și după slujbă a avut o predică foarte frumoasă părintele Vasile în care a vorbit despre nesimțire. Acest cuvânt cred că îl caracterizează pe domnul Ilie Sărăcie, Ilie Bolojan. Nesimțirea nu este dată de Dumnezeu, nu înseamnă doar egoism, înseamnă dorința de a acumula cât nu poți tu mânca.

Știm că ne naștem, dar nu știm când murim, iar acest domn nu a făcut altceva decât să îngroape tot ceea ce este românesc. M-au sunat oamenii disperați din diaspora să îmi spună că este inadmisibil să-și pună părintele să mai plătească o taxă pentru câine când el a sacrificat tot, a renunțat să crească găini, să crească rațe, oi, porci, pentru că nu mai are voie. Dacă purceaua a fătat 14 pui, nu avea variante ce să facă: păstra 4 ca să aibă 5 în total cu purceaua, ceilalți nu avea abator să îi vândă, nu avea piață de desfacere. Și-au bătut joc de gospodarii noștri, sunt la sapă de lemn și acum, pentru că au îndrăznit să-și păstreze un câine care să îi apere, să latre în caz că se apropie ursul sau cineva de casa lor, trebuie să plătească impozite.

Nu, nu trebuie să continuăm așa. Putem să luăm exemplul polonezilor. Și avem această armă a democrației, pentru care înaintașii noștri au vărsat sânge și sângele încă este îmbibat în pământul României noastre.

Să nu uităm cu ce sacrificii au construit părinții noștri și străbunicii noștri această țară, ca să ce, să o amanetăm, să vedem că ne îndatorează Ilie Bolojan la Uniunea Europeană cu miliarde de euro să înzestrăm cu armament Ucraina. Păi acele arme sunt făcute de alte state. Banii noștri, pe care noi îi împrumutăm cu dobânzi uriașe, se duc în PIB-ul acelor state care produc armele. Acele arme ajung în Ucraina, și noi ce facem? Rămânem doar cu paguba, cu datoria.

Dar de ce sunt copiii mei responsabili pentru asta? De ce sunt ei obligați să plătească datoriile lor? De ce trebuie copiii românilor, care și așa nu au ce mânca, nu au cu ce să se îmbrace, nu au bani să investească în educația lor, de ce trebuie ei să plătească? De unde aceste obligații pe capul lor când ei ar trebui să copilărească și să fie hrăniți și îngrijiți? Este strigător la cer și s-a ajuns mult, mult prea departe.

Pe 7 avem o șansă și în curând, când vom fi chemați la urne, uniți să fim români și cu credința tare că România va reveni Românilor”, a spus Alexandra Păcuraru într-o intervenție la Realitatea Plus. 

Articolul precedentFugarul Ghiță și suveranistul vopsit Ponta: 34 de milioane de lei de la stat. Ghiță TV l-a scos pe Ponta în față, iar poporul plătește – VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau