Airbus a început să decoleze din România. Deocamdată via Tarom

Abia a anunțat Airbus că va părăsi România, că linia aeriană Tarom a și parafat vânzarea a două avioane produse de compania franceză.

Tarom a vândut două Airbus-uri A 310 pe care le avea în dotare, cele două aeronave urmând să ajungă în iunie în Armenia.

În luna decembrie a anului trecut, aparatele erau evaluate la 5,1 milioane de dolari, respectiv 5,3 milioane de dolari, scrie Realitatea.net.

Cele două avioane erau la sol de doi ani. Înainte de retragerea din serviciul comercial, efectuau zboruri spre Statele Unite ale Americii și China.

Tranzacțiile intervin la câteva zile după ce producătorul Airbus a anunțat că s-ar putea retrage din România, dacă nu primeşte o oferă concretă din partea Guvernului.

Compania își va închide capacitatea de la Ghimbav, dacă nu primeşte o ofertă clară din partea Guvernului de la Bucureşti pentru intensificarea producţiei în uzina de la Ghimbav, a spus directorul general al firmei, Bruno Even, potrivit cotidianului francez La Tribune, citat de Mediafax și Realitatea.net.

Datele problemei sunt destul de clare pentru companie: fie Bucureştiul cumpără elicoptere de la grupul franco-german, astfel încât să poată fi utilizată linia de asamblare a elicopterului de transport H215 de la Ghimbav (judeţul Braşov), inaugurată în august 2016 în prezenţa fostului preşedinte François Hollande, fie uzina va fi închisă, iar activităţile vor fi transferate în altă ţară.

„Sunt pregătiţi să sacrifice 50 de ani de cooperare. Este o imensă dezamăgire”, afirmă surse din cadrul companiei Airbus, citate de La Tribune.

Compania franceză se gândește să renunțe la business-ul de la Ghimbav, dacă autoritățile române nu cumpără cel puțin 16 elicoptere H215M.

Centrul de service Airbus Helicopters România a fost creat în 2002 și a dezvoltat până în prezent activități destinate pieței civile, parapublice și celei militare.

Printre altele, începând cu anul 2008, compania a lansat activități pentru elicopterele Super Puma, asigurând lucrările aferente de întreținere, reparații capitale și upgrade-urile.

Tarom operează în prezent pe zborurile externe şi interne cu o flotă de 23 de aeronave.

Articolul precedentSeceta pe piața forței de muncă în agricultură face ravagii
Articolul următorDaea, anunț despre fondurile europene. Câți bani pot primi fermierii

Comments are closed.