Experții din domeniul energetic susțin că o plafonare a prețului la gaze nu va duce la un preț mai bun pentru populație, ci va avea avantaje doar pentru furnizorii de gaze din Rusia și Ungaria.
Plafonarea prețului la gaze este o măsură care nu se va reflecta în scăderea prețului gazelor naturale la populație în această iarnă, dar va determina superprețuri pentru gazele importate, arată asociația Energia inteligentă într-o analiză a efectelor OUG pregătit de Guvern.
„Gazul rusesc sau gazul unguresc va prelua o parte din marja de preț pe care până la această plafonare o dețineau gazele din producția internă (peste 60% din această marjă fiind venituri la bugetul de stat prin impozite, supraimpozite și dividende)”, spune expertul Dumitru Chisalita.
În plus, plafonarea prețului gazelor naturale prin OUG, ar încălca legislația în vigoare și acordurile petroliere și probabil atacarea acesteia în instanță de către companiile producătoare de gaze, ar determina anularea acestei prevederi într-o perioadă limitată, perioadă în care gazele sunt oricum deja vandute la alte prețuri decât cel stabilit prin OUG, deci populația nu va beneficia de aceste ”avantaje”.
În schimb se vor obține prețuri mari pe piața de gaze, care să determine obținerea de bani la buget prin supraimpozitări și posibilitatea de a arăta că s-a făcut tot ce era posibil, dar alții sunt vinovați de această creștere, a cărui principal beneficiar este statul, mai arată asociația citată.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat marți că Executivul are în vedere plafonarea preţului la gazele naturale din producţia internă la 68 lei/MWh, pe o perioadă de trei ani, până în februarie 2022.
„Stabilirea unui plafon privind preţul la gaze este altă măsură avută în vedere pentru a proteja atât consumatorii casnici cât şi mediul economic. Din păcate, comportamentul unor companii în diferite sectoare de activitate arată foarte clar un dispreţ, putem spune, faţă de ce înseamnă economia din România, un comportament desigur în baza unor legi existente, un comportament incorect faţă de ce înseamnă economia din România, unde aceste companii şi-au găsit proiecte, dezvoltă proiecte, dar care prin diferite metode, cum e cazul sectorului de gaze să spunem, aplică preţuri, sau sunt diferenţe foarte mari între ce înseamnă preţul de producţie şi preţul pe care consumatorul final îl plăteşte. Aşa că se propune o limitare de 68 lei pe MWh pe o perioadă de trei ani, până în 28 februarie 2022, astfel încât preţul de achiziţie plătit de furnizori pentru gazele din producţia internă curentă necesare pentru acoperirea consumului clienţilor finali, şi consumatorilor casnici din industrie nu poate depăşi valoarea de 68 lei pe MWh, indiferent de vânzător”, a explicat Teodorovici.