Din 9 iulie este în vigoare o nouă Directivă a Comisiei Europene, a cincea, privind combaterea spălării banilor. Scopul ei este ca identificarea adevăraților proprietari ai unei companii să fie făcută mult mai ușor (se elimină acțiunile la purtător care ascund adevăratul acționariat) și reduc posibilitatea deturnării de fonduri pentru finanțarea mișcărilor teroriste.

Comisarul european Věra Jourová, responsabil pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat: „Am realizat încă un pas important în direcția consolidării cadrului legislativ pentru combaterea finanțării terorismului și a infracțiunilor financiare. Cea de-a 5-a Directivă privind combaterea spălării banilor va crește gradul de eficiență în domeniu. Trebuie să eliminăm toate lacunele din legislație, deoarece cele existente într-un stat membru le vor afecta pe toate celelalte. Îndemn statele membre să-și respecte angajamentele și să-și actualizeze normele naționale cât mai curând posibil.”

Noile norme presupun, printre altele:

  • cerințe mai stricte în ceea ce privește transparența, inclusiv acces public total la registrele de proprietate ale companiilor, o mai mare transparență a celor privind trusturile și interconectarea acestora;
  • limitarea utilizării plăților anonime prin intermediul cartelelor preplătite, ce includ și platformele de schimb pentru monede virtuale, potrivit normelor de combatere a spălării banilor;
  • cerințe extinse de verificare a clienților;
  • controale mai stricte în ce privește țările terțe cu risc ridicat, precum și puteri sporite pentru unitățile naționale de informații financiare și o mai strânsă cooperare a acestora;
  • cooperare și schimburi de informații sporite între autoritățile din domeniul combaterii spălării banilor și prudențial, inclusiv cu Banca Centrală Europeană (BCE).

Statele membre au ca termen-limită pentru armonizarea legislației naționale data de 10 ianuarie 2020.

În plus, în luna mai 2018, Comisia Europeană a invitat autoritățile europene de supervizare (Banca Centrală Europeană, Autoritatea Bancară Europeană, Autoritatea Europeană pentru Asigurări și pensii Ocupaționale, Autoritatea Europeană pentru Piețe și Valori Mobiliare) să participe la un grup de lucru comun având ca scop îmbunătățirea coordonării în practică a activităților de monitorizare a combaterii spălării banilor din instituțiile financiare. Activitatea grupului este în plină desfășurare, iar un prim schimb de opinii cu statele membre este prevăzut pentru luna septembrie.

Propunerea de directivă face parte din Planul de acțiune de accelerare a combaterii finanțării terorismului, ca răspuns la atacurile teroriste, precum și de creștere a transparenței fiscale și de evitare a abuzurilor în domeniul impozitării, în urma dezvăluirilor din scandalul „Panama Papers”.

Articolul precedentVeste bună pentru șoferi: cotația petrolului scade cu 6%
Articolul următorINS: Producția industrială a scăzut în luna mai raportat la zilele lucrătoare

Comments are closed.