Mai mult de 73% dintre pasagerii europeni nu aplică pentru compensații legate de pierderea, întârzierea sau deteriorarea bagajului, când acest lucru se întâmplă din cauza companiilor aeriene, arată un studiu realizat la nivelul Uniunii Europene de către AirHelp, companie specializată în obținerea de compensații pentru zboruri anulate sau întârziate.
De asemenea, la nivel global, 5 miliarde de euro sunt bani nerevendicați de cei care sunt eligibili pentru compensații, scrie News.ro. Din totalul europenilor care aplică pentru compensații, 66% le și obțin.
Potrivit legii, respectiv convenției de la Montreal, semnată și de către România, în cazul în care operatorul aerian este vinovat de acest lucru, pasagerul este îndreptățit să ceară compensații care pot fi între 1.525 și 3.500 de dolari. La nivelul Europei, bagajele a 44% dintre pasageri au fost întârziate, pierdute sau deteriorate. Studiul AirHelp arată că cele trei motive principale pentru care pasagerii nu aplică sunt următoarele: nu știu că au dreptul la compensații (31%), nu știu ce drepturi au în relația cu operatorii aerieni (26%) și nu se deranjează să completeze o astfel de cerere (24%), scrie News.ro https://www.news.ro/
Practic, se observă că la nivel național și europenean pasagerii nu cunosc Convenția de la Montreal și nu sunt conștienți de drepturile pe care le au. ”Indiferent dacă un pasager zboară pe destinații din România sau în una dintre cele 120 de țări care au ratificat Convenția de la Montreal, dacă întâmpină probleme legate de bagajul său, pe durata călătoriei, are dreptul la compensații.
Suma maximă oferită pentru un bagaj la cală, pierdut sau deteriorat, este între 1.525 și 3.500 de dolari (echivalentul a 1.315 și 3.017 euro)”, spun reprezentanții AirHelp. Pentru a putea obține compensația, pasagerul trebuie să reclame pierderea sau deteriorarea bagajului înainte de a pleca de la aeroport.
Dacă există un bagaj ale cărui bunuri depășesc 1.131 de SDR (1 SDR = 0,85 euro, ”moneda” stabilită prin convenție de către FMI), pasagerul trebuie să notifice compania aeriană înainte de check in, pentru a putea obține o compensație mai mare.
”Companiile aeriene trebuie să se străduiască mai mult și să-și educe pasagerii. În condițiile în care operatorii cresc taxele aferente îmbarcării bagajelor, majoritatea nu știe că sunt 120 de state care au ratificat convenția, inclusiv România, motiv pentru care cetățenii lor au dreptul la compensații. Studiul nostru arată că pasagerii au încă foarte multe lucruri de învățat când vine vorba de drepturile lor. Tocmai acest lucru ne-a determinat să lansăm AirHelp,pentru a veni în sprijinul și educarea pasagerilor”, spune Laura Kauczynski, reprezentant AirHelp.
Studiul realizat de AirHelp mai arată arată că pasagerii sunt nesatisfăcuți de companiile aeriene, 37% dintre ei afirmând că acestea îi tratează urât. Mai mult, unul din cinci pasageri afecatați de întârzierea sau anularea cursei este abandonat de către compania aeriană în aeroport sau nu îi sunt oferite destule informații cu privire la zborul său. Astfel, din totalul pasagerilor care aplică pentru compensații, 66% dintre ei reușesc să le și primească.
AirHelp este una din cele mai mari companii specializate în obținerea de compensații. Din 2013, când AirHelp a fost fondată, compania a sprijinit peste șapte milioane de pasageri să primească despăgubiri în valoare de 800 de milioane de euro. AirHelp are reprezentanțe în Europa, Asia și America de Nord, care deservesc 30 de țări, și are peste 500 de angajați la nivel mondial.
Comments are closed.