Un procent de 71,2% dintre angajatorii care au participat la cel mai recent sondaj derulat de un site de recrutare online spun că vor oferi anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, beneficii extra angajaţilor din companie. Același studiu arată că alți 6,8% nu au luat o decizie finală, iar restul nu vor acorda bonusuri.
Ca în fiecare an, primele în bani rămân stimulentul pe care îl vor primi cei mai mulţi dintre angajaţi, fiind menţionate în răspunsurile a 57,1% dintre angajatorii participanţi la sondaj. 50% au inclus pe lista cu beneficii şi vouchere/tichete cadou, 40,5% vor da coşuri cu produse specifice sărbătorilor, iar 16,7% oferă zile libere suplimentare. 2,4% vor organiza tombole cu premii, arată studiul eJobs.
„Angajaţii români sunt foarte familiarizaţi cu ideea de beneficii extrasalariale. Atât cu cele din pachetul standard, pe care îl primesc lună de lună, cât şi cu cele oferite cu ocazia sărbătorilor. De altfel, potrivit datelor sondajului, 91,5% dintre angajatori spun că au beneficii extrasalariale pentru angajaţi. Deşi este mai mare numărul angajatorilor care prioritizează beneficiile oferite de Crăciun, iată că nici numărul celor care alocă buget pentru Paşte nu este mic deloc, iar bugetele depăşesc, în 31% dintre cazuri, suma de 1.000 de lei pentru fiecare angajat”, a declarat Ana Călugăru, head of Communications în cadrul eJobs.ro, citată în comunicat.
O treime dintre respondenţi (33,3%) spun că stimulentele acordate anul acesta, de Paşte, se vor încadra într-un buget cuprins între 201 şi 400 de lei/angajat. 16,7% au alocat între 100 şi 200 de lei în acest scop, 14,3% între 401 şi 600 de lei, 2,4% între 601 şi 800 de lei şi tot la fel de mulţi între 801 şi 1.000 de lei. Comparativ cu anul trecut, valoarea beneficiilor oferite angajaţilor este mai mare, după cum declară 40,5% dintre angajatori. 52,4% spun că au menţinut aceleaşi plafoane de buget, 4,8% le-au scăzut, iar 2,4% nu ştiu.
Întrebaţi pentru ce tip de beneficiu ar opta, 69% dintre cei 2.700 de respondenţi ai unui sondaj realizat în rândul candidaţilor au ales primele în bani. 25% ar vrea o zi liberă extra, pe 2 mai, iar 5% vouchere şi tichete cadou.
Sondajul a fost realizat în luna aprilie, pe un eşantion de 120 de companii, reprezentate de specialişti în HR, manageri de HR, manageri de departament şi antreprenori. Domeniile cu cea mai ridicată reprezentativitate au fost vânzări, construcţii/instalaţii, administrativ/logistică, IT/software, alimentaţie, HoReCa şi auto.
eJobs este o platformă de locuri de muncă unde se găsesc anunţuri cu salarii afişate, joburi din toate domeniile şi industriile, locuri de muncă remote şi în străinătate.