Preţurile producţiei industriale (piaţă internă şi piaţă externă) s-au majorat cu 7,9%, în aprilie 2021 faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În acelaşi timp, comparativ cu martie 2021, în aprilie, preţurile producţiei industriale au crescut cu 1,2%.

La nivelul pieţei interne, indicele preţurilor industriale a înregistrat un salt de 1,13% în aprilie vs martie 2021, respectiv de 8,20% în comparaţie cu luna aprilie a anului trecut.

De asemenea, în ceea ce priveşte externă, majorările de preţuri au fost de 1,19% (faţă de martie 2021) şi de 7,33% (faţă de aprilie 2020).

Pe marile grupe industriale, în aprilie 2021 faţă de aprilie 2020, cele mai importante creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost consemnate în: industria energetică (+21,98%), industria bunurilor intermediare (+6,05%), industria bunurilor de folosinţă industrială (+5,61%), industria bunurilor de uz curent (+3,87%) şi industria bunurilor de capital (+2,15%), potrivit Agerpres..

Raportat la perioada de referinţă, datele INS relevă faptul că, pe secţiuni de activitate, preţurile au crescut în: industria prelucrătoare – cu 7,36%, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+13,8%) şi distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (4,30%).

La polul opus se află industria extractivă, care a consemnat un recul de 3,87%, în aprilie 2021, faţă de aceeaşi lună din anul anterior.

Articolul precedentDistracția la malul mării, reglementată printr-un ordin NOU al miniștrilor Sănătății, Economiei și Mediului
Articolul următorRomânia și-a asigurat miercuri 86% din consum din energie verde