Deși pe hârtie valoarea voucherelor de vacanță a crescut în 2024, anumite categorii de salariați vor benefica de o sumă mai mică decât anul trecut, din cauza impozitării cu 20%.

Acesta diferență negativă privine din faptul că din acest an se plătește și CAS pentru vouchrele de vacanță, potrivit unui lide de sindicat din învățământul preuniversitar.

Acum se impozitează 20% (10% impozit pe venit + 10% impozit sănătate – n.red). Se reține din salarii suma de 320 de lei înainte de a se da voucherele, că se opresc taxele înainte să se încarce banii pe cardul de salarii”, a precizat Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar sector 4 (afiliat la FSLI), potrivit edupedu.ro.

Concret, 20% din 1.600 de lei înseamnă 320 de lei. Dacă scădem 320 din 1.600 de lei, atunci diferența este de 1.280 de lei, ceea ce însemnă că, spre deosebire de anul trecut, profesorii sunt pe minus cu 25 de lei.

Articolul precedentCe este ACORDUL GLOBAL, sistemul de remunerare foarte popular în comunism? Ce categorii de angajați au fost plătiți astfel și ar putea profita la recalcularea pensiilor
Articolul următorBugetarii vor primi 10% în plus la salariu, în două tranșe. Guvernul încearcă să stingă nemulțumirile cu majorări