Ministrul Economiei, Virgil Popescu, susține că PSD a fost la un pas să arunce țara într-o criză mult mai profundă, în cazul în care guvernul Orban ar fi fost demis, doar din rațiuni electorale pe termen scurt. În exclusivitate la „Legile Puterii”, Popescu a demontat și scenariul programului economic minune al social-democraților, cu care aceștia se laudă și spun că ar avea bani pentru toate majorările. 

Ministrul Economiei a afirmat că dacă moțiunea de cenzură își atingea scopul și guvernul era demis, România s-ar fi aflat într-o situație  critică, cel puțin până la alegerile parlamentare.

„În plină pandemie, gândiți-vă ce ar fi însemnat această moțiune. Să avem un guvern interimar, fără pârghiile de a putea măsuri legislative, politici noi. Un guvern interimar nu poate da nici hotărâri de guvern. Azi am discutat cu investitori străini care mi-au spus ușurați ce bine că nu a trecut această moțiune. Ar fi urmat o altă perioad de instabiliate, România era din nou pusă la colț de instituții financiare internaționale, contracte în derulare erau din nou pusă pe hold și s-ar fi așteptat aproximativ 3 luni, până la alegerile parlamentare,” a afirmat ministrul liberal al Economiei.

Popescu a precizat că miza acestui dezastru era una strict electorală. 

„Au vrut să creeze o instabilitate politică, să maximizeze scorul la locale. Au vrut să arunce România în aer doar din interes electoral, pentru alegerile din 27 septembrie, pentru că s-au prăbușit în sondaje. (…) Românii își dau seama că a trecut glonțul pe lângă România și realizează că nu se poate lucra cu un PSD decât zdrobindu-l la vot”, a afirmat Virgil Popescu, la „Legile Puterii”.

„Cred că PSD trebuie să se reformeze în profunzime. Nu poți ca cu 3 luni înainte de algeri, în plină pandemie, să își bați joc de țară. Așa ceva nu se face”, a completat ministrul Economiei.

Ministrul Economie a relatat, la „Legile Puterii”, povestea noului program de guvernare al PSD, a cărui eminență cenușie este Sorin Grindeanu, unicul premier post-decembrist demis de către propriului său partid. 

Articolul precedentMinistrul Economiei la Realitatea Plus: Cred că, în turism, lunile iulie, august au încasări mai mari decât anul trecut
Articolul următorMerkel nu renunță la gazoductul Nord Stream 2, în ciuda demersurilor SUA și a avertismentelor UE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau