Ministrul Muncii spune că sunt și acum oameni care fac serviciile PSD în Ministerul Muncii.

„O fac dintr-un exces de zel, mai ales acum pe ultima sută de metri, să arate PSD ce soldați disciplinați sunt. Politica trebuie lăsată la ușa instituțiilor publice, mai ales când ai o carieră de funcționar. Este specific oamenilor care nu sunt competenți și au nevoie de proptea politică. Dacă nu ești bun și vrei să rămâi în funcție, îți cauți proptea în altă parte. Am văzut și oameni buni, pe care i-am bănuit că au alte simpatii politice, dar care și-au văzut de treabă, evaluările le-am făcut doar pe baza rezultatelor. PSD a avut o politică de partid, noi trebuie să curățăm aceste practici”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, la „Legile Puterii”.

Ministrul spune că este nevoie de un audit extern în sistemul bugetar.

Cât privește scenariul legat de reducerea salariilor, Violeta Alexandru îl neagă, dar atrage atenția că veniturile bugetarilor sunt legate de situația economică.

„Dacă ar exista un asemenea scenariu, aș spune că se lucrează. Salariile bugetarilor sunt direct dependente de starea ecomiei și de contribuțiile celor din privat la buget. Depinde ce se va întâmpla în economie. Nu se lucrează la vreun scenariu, dar ne preocupă o eficientizare a sistemului public. Sunt schimburi necesare în sensul folosirii tehnologiei”, a mai spus ministrul Muncii.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentÎncepe „Rabla pentru electrocasnice”
Articolul următorVioleta Alexandru: Nu ne punem problema unui lockdown. Este un fake news

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau