Ministrul Finanțelor a declarat, joi, într-un mesaj video, că a fost „profund revoltat” de ceea ce a văzut miercuri pe piaţa autohtonă a combustibilului, mai ales în contextul în care țițeiul s-a ieftinit pe bursele internaționale. Adrian Câciu a precizat că echipele ANAF au început încă de miercuri seară verificări, pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.

„Guvernul şi Ministerul Finanţelor nu tolerează şi nu vor tolera manipularea pieței, distorsiuni în cadrul acesteia, practici comerciale inadecvate sau incorecte, mai ales în situaţia economică complicată prin care trecem. Am fost profund revoltat de ceea ce am văzut ieri pe piaţa combustibilului, mai ales în contextul în care barilul a scăzut ieri cu 20 de dolari”, a afirmat Câciu.

Acesta a precizat că echipele departamentului Antifraudă din ANAF au început ample controale, alături de ANPC şi Consiliul Concurenţei.

”Cotroalele vor viza modul în care s-a construit preţul, atitudine sau elemente de speculă şi comportamentul şi conduita comercianţilor, văzută ieri (miercuri – N.R.) de toată lumea”, a mai spus Câciu.

”Îndemn cetăţenii României şi antreprenorii la calm şi la încredere că autorităţile îşi vor face treaba, iar pe cei care au greşit îi asigur că sancţiunile vor fi aplicate ferm şi la nivelul maxim”, a precizat ministrul Finanțelor.

Articolul precedentO rețea de benzinării din vestul țării DĂ BANII ÎNAPOI și își cere scuze că a profitat NEJUSTIFICAT
Articolul următorPremierul Viktor Orban nu crede că Uniunea Europeană va sancționa importurile de gaz și petrol din Rusia