Daniel Dines, cofondatorul UiPath și cel mai bogat român la momentul actual, avea ambiții uriașe cu mult înainte ca firma lui să fie listată la bursa de la New York. IT-istul încerca încă de acum câțiva ani să-și aducă societatea la același nivel cu marii giganți tech. Atunci abia reușea să plătească salariile angajaților.
Co-fondatorul firmei de IT UiPath Daniel Dines a cucerit miercuri topul miliardarilor pe 22 aprilie 2021, după listarea companiei pe bursa de la New York. Românul a ajuns pe locul 346 în topul miliardarilor Bloomberg, devansându-l pe miliardarul filantrop George Soros.
Ideea construirii și listării unei firme a sa o avea Daniel Dines de acum peste 10 ani.
„O spunem deschis și fără niciun fel de aroganță. Noi vrem să fim un soi de Google sau Facebook în România. Vrem să facem un nou tip de companie aici”, anunța Daniel Dines, într-un interviu acordat ZF Live, în 2018.
Într-un interviu acordat revistei Forbes, Dines a mărturisit că s-a chinuit să plătească salariile timp de aproape zece ani: „A fost o luptă grea, timp de aproape zece ani, până când am început să câștigăm bani. În fiecare zi ne chinuiam să plătim salariile”.
Deși ideea companiei a fost conturată încă din 2005, primul client a venit abia în 2014 și a fost o companie din India.
„În 2013, eram pe punctul de a-mi distruge complet cariera. La opt ani după ce am părăsit Microsoft, eram pur și simplu imposibil de angajat. Asta este o lecție foarte interesantă. Când simți că ăsta este momentul tău, profită de el”, mărturisea într-un alt interviu.
Acum, UiPath a fost listată la Bursa de la New York, iar încă din prima zi a înregistrat câștiguri mari. Compania IT a precizat că a vândut aproape 24 de milioane de acțiuni la un preţ de 56 dolari bucata. Firma a fost evaluată ulterior la 29 de miliarde de dolari.
Cel mai bogat român, Daniel Dines, de 49 de ani, avea în acel moment, pe 22 aprilie 2021, o avere de 7,63 miliarde de dolari, după un plus de aproape 3 miliarde de dolari, în baza prețului de 69 de dolari pe acțiune, la care au închis acțiunile UiPath miercuri, 22 aprillie 2021, în prima zi de tranzacționare pe bursă.
George Soros este pe locul 347 în topul miliardarilor, cu o avere de 7,6 miliarde de dolari.
După a doua zi de tranzacţionare a câştigat 700 mil de dolari prin creşterea valorii acţiunilor, pe 23 aprilie 2021. El a ajuns astfel la o avere de aproape 8,3 mld. dolari.