Verde la București, în contrast cu bursele lumii. Alro și-a consumat însă ”materia primă”

În ciuda faptului că, pe piețele vest-europene tranzacționarea a avut loc, preponderent, în teritoriu pozitiv, piața locală de capital a consemnat creșteri de prețuri dar și volume mai mari.

Astfel, BET, indicele reprezentativ al Bursei de Valori București, a crescut cu 0,63% la 7.990 de puncte, BET-NG, indicele care are în componență companiile din sectorul energetic listate la bursă, a plusat cu 0,36% la 666,42 puncte, pe o sesiune caracterizată de volume într-o ușoară revenire, la 33,4 milioane de lei, adică 7,1 milioane de euro.

Alro a rămas fără suflu

În ceea ce privește prețul acțiunilor Alro, companie care a luat, miercuri, piețele prin surprindere cu acel anunț prin care acționarul majoritar inițiază o ofertă publică de vânzare a 54% din acțiuni și care a determinat o creștere cu 15% a prețului în piață, în sesiunea curentă nu a mai avut darul să încânte la fel de mult investitorii, crescând doar cu puțin peste 2%, la 4.24 lei. În plus, cotația a înregistrat și un trend descendent încă de la deschiderea sesiunii de tranzacționare, așa cum se poate constata și din graficul următor:

Grafic Alro 28 Iunie, sursa: bvb.ro 

S-au remarcat pozitiv titlurile Bursei de Valori București, cu o creștere de peste 2,8% la 25 de lei pe acțiune, dar și cele din sectorul bancar, cu Banca Transilvania și BRD plusând cu peste 1,5% la 2,38, respectiv 12,9 lei. În zona negativă s-au remarcat acțiunile Transgaz, Med Life si Digi Communications, toate consemnând scăderi cuprinse între 1,5% și 1,8%.

Tabel constiuenți indice BET, sursa: tradingeconomics.com

În ceea ce privește dinamica zilnică a indicelui BET, putem observa că, deși nu a reușit să depășească în sus nivelul pragului psihologic de 8.000 de puncte, graficul ne relevă, pe de altă parte, și reticența investitorilor de a împinge mai jos indicele, astfel încât am putea vorbi despre un posibil „false breakout”.

Grafic zilnic BET, sursa: tradingeconomics.com

În contrast cu activitatea moderat-pozitivă de la București, piețele europene au avut parte de o sesiune cu scăderi pe alocuri destul de ample, cu indicele DAX30 din Germania pe minus cu 1,4% la 12.177 de puncte, CAC40 de la Paris scăzând cu aproape 1% la 5.275 de puncte, în timp ce FTSE100 de la Londra a închis sesiunea la 7.615 puncte, practic fără schimbare față de sesiunea precedentă.

Articolul precedentLegea protecției investitorilor de pe piața de capital: Avantaje și dezavantaje (analiză)
Articolul următorDupă doar o lună, Guvernul Dăncilă schimbă macazul pentru proiectele realizate prin PPP

Comments are closed.