Vasilescu (BNR): N-am cum să cred că un OUG ieftineşte creditele românilor

Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională, susţine că nici OUG 114, nici ordonanţa de modificare nu pot contribuie la ieftinirea creditului în România.

„O ordonanţă de urgenţă este în primul rând un act fiscal. Guvernul gestionează fiscalitatea, politica fiscală şi are tot dreptul să fiscalizeze în această ţară şi normal că are tot dreptul să introducă impozite pentru bănci, bineînţeles respectând legităţile economice. Pentru că acesta este un lucru important. Dar aceasta nu înseamnă că printr-un act fiscal se poate schimba nivelul dobânzilor la creditele pe care le dau băncile, fie la ipotecare, fie pentru creditele de consum, fie pentru populaţie”, a afirmat consilierul guvernatorului Mugur Isărescu, precizând că este un punct de vedere personal.

„E ROBOR-ul în ecuaţia asta? Are vreun rol ROBOR-ul în ecuaţia asta? ROBOR-ul are un rol numai sub incidenţa OUG 50 din 2010, ordonanţă care spune că dobânda activă se stabileşte prin adunarea nivelului ROBOR-ului la cotaţii, cotaţii de obicei pe trei luni sau şase luni, plus marja băncii. Marja băncii e fixă, iar ROBOR-ul variabil. Cu anumite indicaţii precise prin ordonanţă cum să se calculeze ROBOR-ul şi ce se întâmplă acesta nu schimbă nicio realitate”, a spus Vasilescu.

El a dat şi exemplu cotaţiilor de miercuri pe trei luni şi şase luni, dar şi media pe luna februarie. Astfel, media pe luna trecută este de 3,37%, cel pe trei luni este miercuri de 3,23%, iar la şase luni de 3,32%.

„În Constituţia României se spune că economia este una de piaţă şi când piaţa este dirijată de legităţi economice, este o iluzie să crezi că pot fi reduse dobânzile bancare prin directive”, a mai declarat oficialul BNR.

Adrian Vasilescu a precizat că Banca Naţională a fost solicitată şi a oferit guvernului un punct de vedere consistent, dar acesta poate făcut public doasr de destinatar.

Comentariile lui Adrian Vasilescu vin după ce, marţi seară, Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică noile modificări pe care intenţionează să le facă asupra OUG 114/2018.

Articolul precedentPiața de accesorii pentru telefoane mobile, în creștere cu 40%
Articolul următorFord se retrage din Rusia. Își închide două mari uzine