UniCredit ar putea lua locul Deutsche Bank și E.ON în indicele celor mai importante acțiuni europene

UniCredit SpA ar putea fi inclusă, începând cu luna septembrie, în indicele EUROSTOXX 50 al celor mai importante 50 de companii din Uniunea Europeană, conform analiștilor de la Societe Generale.

Din lista companiilor care ar mai putea intra în acest indice fac parte Kering, Amadeus şi Linde, în timp ce Saint-Gobain, E.ON și Vivendi ar putea părăsi indicele bursier EUROSTOXX 50, susțin aceiași analiști, citați de Reuters.

În plus, și Deutsche Bank ar putea fi exclusă din indice, ca urmare a problemelor cu care se confruntă gigantul financiar german, aflat în plin proces de restructurare. Aspecte la care se adaugă și performanța negativă înregistrată în acest an, adică o scădere de 34%.

În privința UniCredit, chiar dacă acțiunile celei mai mari bănci italiene au scăzut anul acesta cu 6,8%, ele au avut o evoluție mai bună decât cea a întreg sectorului bancar italian și aproape că și-au dublat valoarea față de nivelul din 2016, când ajunseseră la un minim record, conform Agerpres.

Includerea UniCredit în indicele EURO STOXX 50 ar putea ajuta compania din pucntul de vedere al atragerii de noi investitori. În marea majoritate a cazurilor, atunci când o companie este inclusă într-un indice de renume, cotația acesteia crește ca urmare a faptului că fondurile de investiții care urmăresc evoluția indicilor (Index Tracking Funds) vor fi nevoite să o includă în portofoliu. În oglindă, atunci când o companie urmează să fie exclusă dintr-un indice bursier cotația acesteia, de regulă, va scădea.

De la numirea lui Jean Pierre Mustier în fruntea UniCredit, în iulie 2016, banca italiană a demarat un vast proces de reorganizare, aspect care s-a reflectat în mod pozitiv asupra rezultatelor sale financiare și a solidității capitalului propriu. UniCredit a derulat o majorare de capital în valoare de 13 miliarde de euro, a vândut active și credite neperformante în valoare de 17,7 miliarde euro și a eliminat 14.000 de posturi din schema de personal.

UniCredit este prezentă în 17 tări din întreaga lume, cu peste 8.500 de sucursale și 147.000 de angajați. Compania este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală și de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. Grupul italian este prezent și în România prin UniCredit Bank Austria.

Articolul precedentRomânii iubesc berea. Piața a atins 16,11 milioane hectolitri, în 2017
Articolul următorSuprinzător! Energia electrică din România, cu un sfert mai ieftină decât în țările din regiune

Comments are closed.