Turiștii români, „deturnați” de hotelieri de la Marea Neagră către Marea Roșie

Turiștii români aduc un business tot mai semnificativ pentru turismul din Egipt. 

 

Hotelierii din Regiunea Mării Roşii sunt interesaţi de atragerea unui număr cât mai mare de turişti din România, piaţa românească devenind, în urma creşterilor înregistrate în ultimul an, una de referinţă pentru dezvoltarea turismului din Egipt.

Preşedintele Asociaţiei Hotelierilor din Regiunea Mării Roşii, Khaled Soliman, afirmă că numărul turiştilor români a crescut de patru ori în ultima perioadă şi că cererea este la un nivel ridicat, potrivit Agerpres.

„Avem aşteptări mari. Suntem foarte optimişti în ceea ce priveşte piaţa din România, deoarece putem vedea tendinţele operaţiunilor. Dacă ne uităm la cifrele pe care le avem de la sfârşitul lui 2018 sau de la începutul lui 2019, ne dăm seama că au crescut de patru ori. Încă nu sunt nişte cifre extraordinare, dar ambiţia noastră este să ajungem la nişte cifre excelente. Ceea ce pot să vă spun este că această piaţă a devenit una importantă, una semnificativă, cu mult potenţial. Dacă ne concentrăm pe această piaţă, dacă înţelegem nevoile clienţilor şi ce aşteptări au atunci când vin în hoteluri, cred că putem lucra împreună pentru a dezvolta acest segment. Înţeleg, de asemenea, că nicio creştere a pieţei nu are loc fără cereri, cereri care se creează prin a fi disponibili pe piaţa-sursă. Deci, ceea ce pot să înţeleg este că în România, acum, se întâmplă ceva pozitiv în legătură cu Egiptul, că există cereri, deci întrebarea acum este cum folosim noi aceste cereri într-un mod pozitiv pentru a creşte cifrele. În calitate de hotelieri, înţelegem că, dacă furnizezi serviciile cuvenite, dacă îţi cunoşti clienţii, dacă le cunoşti aşteptările şi îţi pui la punct operaţiunile astfel încât ele să răspundă nevoilor clienţilor, primeşti mereu răspunsuri pozitive şi aceste răspunsuri pozitive devin un instrument de vânzări pentru operatorii turistici pentru a promova şi mai mult destinaţia şi a creşte cifrele. Anul trecut au fost în jur de 60.000 de turişti români. Este încă un număr mic, dar există un potenţial enorm”, a declarat Khaled Soliman.

În ceea ce priveşte specificul turiştilor români care aleg ca destinaţie de vacanţă litoralul Mării Roşii din Egipt, Soliman precizează că aceştia sunt interesaţi de nivelul de curăţenie din camerele de hotel şi de calitatea mâncării.

„Clienţii români nu sunt greu de mulţumit, dacă le oferi, de exemplu, curăţenie – curăţenia este importantă pentru ei. Când ajung în cameră aşteaptă un anume nivel de curăţenie. Se aşteaptă, de asemenea, ca mâncarea să fie bună şi de calitate, prezentată frumos, dar şi procesată în mod igienic. Românii sunt liniştiţi atât timp cât totul merge bine, dar se exprimă dacă există ceva ce îi nemulţumeşte. În fiecare afacere, este important să te concentrezi pe client. Când te concentrezi pe client şi colectezi feedback de la el, ştii la ce se aşteaptă. În mod clar, sunt interesaţi să aibă televizor şi posturi româneşti. Deci dacă ai clienţi români, trebuie să ai televiziune prin satelit. Am fost uimit să constat că majoritatea românilor vorbesc engleză. Am constatat că vorbesc engleză foarte bine şi dacă au copii şi copiii vorbesc engleză, asta face lucrurile mai uşoare pentru noi”, a mai spus oficialul egiptean.

Sejururile all-inclusive pe litoralul Mării Roşii pornesc de la 450 de euro de persoană pentru 7 nopţi, turiştii români orientându-se din nou spre Egipt, după o perioadă mai lungă de absenţă.

„Ne întoarcem în Egipt după şapte ani de pribegie, ca să spun aşa, şi revenim în forţă pe acest teritoriu ca să îl recucerim. Suntem prezenţi atât în Hurghada, cât şi în Sharm-El-Sheikh, staţiuni foarte importante ale Egiptului. Pachetele sunt organizate pe 7 nopţi, includ transportul, transferul, cazarea şi pachetul pentru masă, all-inclusive sau demipensiune, în funcţie de fiecare ce îşi doreşte. Hotelurile sunt în general de 4-5 stele, peisajele sunt deosebite, hotelurile şi-au revenit, au servicii de calitate, investesc foarte mult în servicii pentru a reveni pe piaţa internaţională. Sunt foarte mulţi turişti, atât din România, cât şi din Germania şi Ungaria. Excursiile pornesc de la 450 de euro de persoană, deci avem pachete de la 900 de euro în sus pentru o familie de două persoane. Ca şi ciclicitate, avem două chartere cu câte 134 de oameni, care au început în aprilie şi vor continua până în toamnă inclusiv, şi le vom avea şi de Revelion”, a declarat Corina Enache, director de vânzări la agenţia Paralela 45.

Turiştii care aleg Egiptul ca destinaţie de vacanţă au şi posibilitatea de a opta pentru una sau mai multe excursii opţionale, inclusiv croaziera pe Nil.

„Ceea ce oferă Egiptul ca excursii opţionale nu oferă nicio altă destinaţie clasică, cum ar fi Grecia, Turcia, Italia sau Spania. Sunt nişte peripluri foarte interesante, templele de la Karnak, Luxor, Valea Regilor şi Valea Reginelor, Cairo, piramidele din Giza, aşadar românii pot face foarte multe excursii opţionale să cunoască şi istoria antică a Egiptului. Mai există şi circuitele de Egipt, care sunt extrem de interesante şi costă în jur de 1.000 de euro de persoană. Sunt de 12 zile, zburând la Cairo, apoi Aswan şi facem cursul Nilului şi vizităm toate templele din zona respectivă, apoi urcăm la Hurghada, unde ne odihnim două-trei zile, după care încheiem cu Cairo, piramidele şi muzeul de egiptologie”, a mai spus Enache.

Noureddin Solaiman, ghid de limba română care activează în Regiunea Mării Roşii, afirmă că turiştii români au redescoperit Egiptul după rezolvarea problemelor legate de securitatea în zonă, chiar dacă Ministerul Afacerilor Externe din România trimite încă avertizări în ceea ce priveşte peninsula Sinai.

„Românii au început să vină de mult timp în Egipt, din anii ’80, apoi, după intrarea în Uniunea Europeană, intrarea în Egipt a fost mai uşoară, ca şi pentru nemţi şi alte naţionalităţi. Apoi au apărut evenimentele din 2011 şi 2013, când românilor la început să le fie frică şi nu au mai venit. Pentru că, dacă se aruncă o piatră în Egipt, toată lumea spune că se întâmplă lucruri grave, dar nu este aşa. Nemţii în schimb nu s-au oprit, au mai fost turişti care au venit în număr mare aici, ca şi ruşii de altfel. Între 2011 şi 2017 românii nu au venit în număr foarte mare, au fost mai mult pelerini. Ei au avut încredere deşi mergeau în zona Sinai. Acum, în ultimii doi ani, au început din nou cursele charter şi vin în grupuri mai mari. Legat de Sinai şi de avertizările pe care le primesc turiştii români când ajung în Egipt, trebuie amintit că la sfârşitul lunii februarie, preşedintele Klaus Iohannis şi încă vreo 50 de alţi preşedinţi din Europa şi Africa au avut o întâlnire în Sharm-El-Sheikh, adică în Sinai. Deci lumea trebuie să ştie că în Sinai e foarte sigur”, a declarat Noureddin Solaiman pentru AGERPRES.

„Ceea ce a ajutat foarte mult la revenirea românilor în Egipt au fost serviciile oferite. Cei care au fost aici în sejururi au fost mulţumiţi şi au povestit celorlalţi şi tot aşa. Turiştii românii au redescoperit Egiptul, mai ales cei care obişnuiau să meargă în Turcia şi Grecia. Acolo însă nu se compară Marea Mediterană cu Marea Roşie. În plus, bogăţiile care sunt aici, monumentele de la Luxor, Cairo şi toate monumentele care sunt pe malul Nilului, safari în deşert, pur şi simplu este un pachet întreg, poţi să faci absolut tot, să te relaxezi, să vizitezi mănăstirile. Ai ce face în Egipt. Pot să spun că turiştii sunt flămânzi după această absenţă de şapte ani. Chiar dacă statul egiptean nu face o reclamă foarte bună pentru turism, Egiptul este foarte cerut acum. În plus, în Egipt avantajul este că nu este umiditate şi vara temperaturile sunt suportabile”, a mai spus Solaiman.

Sorin Bogdan, unul dintre turiştii români care au ales Egiptul pentru vacanţă, s-a arătat încântat de serviciile de care a dispus: „Sunt pentru prima dată în Egipt, am un sejur de şapte zile în Hurghada. Mi-au plăcut mai multe. În primul rând locaţia hotelului unde am stat, în al doilea rând plaja, foarte liberă, curată, peşti foarte coloraţi, exotici. Am făcut scufundări chiar pe plaja hotelului. Am văzut şi piramidele, mi-a plăcut foarte mult Sfinxul, dar nu am apucat din păcate să văd Valea Regilor. Este prea mult pentru şapte zile să le faci pe toate, mai avem nevoie şi de odihnă. Eu am mai fost şi în Turcia şi în Tunisia în astfel de sejururi, dar Egiptul este deosebit. În primul rând marea, eu iubesc marea şi Marea Roşie este deosebită”.

Şi Diana Elena Ciobanu, de 27 de ani, din Deva, care a ales un sejur all-inclusive la un hotel de cinci stele din Hurghada s-a arătat mulţumită de raportul calitate-preţ pentru vacanţa sa.

„Sunt pentru prima oară în Egipt. Sejurul de care am beneficiat este all-inclusive, cu zbor, cazare, transfer, mâncare, absolut tot. Sunt foarte mulţumită de ceea ce am găsit aici, sunt plăcut impresionată, nu mă aşteptam să fie atât de frumos. Pe mine m-au impresionat în primul rând oamenii, m-a interesat să le cunosc cultura, obiceiurile, religia, am vrut să îi cunosc pe ei ca oameni, de aceea am ales în primul rând Egiptul. Mi-a plăcut foarte mult şi resortul în care am fost cazaţi. Am ales şi trei excursii, turul oraşului Hurghada, safari în deşert, care a inclus cina în deşert şi plimbare cu ATV-ul şi Cairo, pentru piramide şi Sfinx. Este pentru prima oară când aleg un sejur all-inclusive, până acum am făcut excursii doar pe cont propriu şi financiar sunt mulţumită pentru raportul calitate-preţ. Nu îmi pare deloc rău că am ales să vin în Egipt şi o să îi sfătuiesc şi pe prietenii mei să vină, aşa cum am fost şi eu sfătuită la rândul meu”, a spus Diana Elena Ciobanu.

În ultimul an Egiptul a revenit printre opţiunile de călătorie ale turiştilor români, care, timp de şapte ani, de la Revoluţia din 2011, au ales alte destinaţii din cauza insecurităţii din zonă.

Articolul precedentPloile abundente cresc afacerile Hidroelectrica. Un nou de record de producție
Articolul următorMașina de împrumutat bani, turată din nou la Ministerul Finanțelor